EXCLUSIVITATE. Scriitorul american Rod Dreher: Suntem cu toții pelerini prin viață și suntem meniți să ne ajutăm unii pe alții

Trăim vremuri dificile, la fel de grele cum au mai fost și în trecut, și ne întrebăm de multe ori dacă există o rețetă anume care să ne ajute să trecem mai ușor prin tot ce ni se întâmplă, fără să știm dacă este mai bine să ne retragem din fața problemelor sau, dimpotrivă, să le înfruntăm direct.

Am încercat să aflăm răspunsul la aceste întrebări de la scriitorul american Rod Dreher, aflat în vizită în România, atât pentru lansarea ultimei cărți, cât și pentru documentarea pentru o viitoare carte.

„Este o problemă complicată, evident. Nu spun în Opțiunea Benedict (titlul cărții-n.red) că ar trebui să părăsim lumea, nu cred că asta este dorința lui Dumnezeu pentru cei mai mulți dintre noi. Dacă simți această chemare, atunci ar trebui să mergi la mănăstire, dar cei mai mulți dintre noi trăim în lume. Cred că ceea ce trebuie să facem este să ne asigurăm că ne împărtășim suferința într-o comunitate autentică, inclusiv o comunitate spirituală.

Aici, în România, am putut să întâlnesc călugări la Mănăstirea Putna și să vorbesc cu ei despre suferința pe care o am, pentru că toți avem suferințele noastre, nu atât de grele pe cât le-au avut martirii  din închisorile comuniste, dar toți avem suferințe.

Foto: Editura ContraMundum

Le-am împărtășit călugărilor, iar călugării mi-au dat niște sfaturi foarte bune, sfaturi spirituale care să mă ajute să-mi duc propria luptă și, prin urmare, să folosesc darurile pe care mi le-a dat Dumnezeu pentru a sluji comunitatea.

Nu cred că există o rețetă, nu există să faci 1, 2 și 3 și cu siguranță vei avea anume experiență, dar suntem cu toții în acest pelerinaj prin viață și suntem meniți să ne ajutăm unii pe alții.

Nu este doar să ne purtăm unii altora poverile în pelerinaj, ci și să folosim ceea ce am învățat din suferința noastră și din depășirea suferinței noastre pentru a ajuta alți oameni suferinzi. Deci este un mare dar de la Dumnezeu”, a spus Rod Dreher.

Totodată, scriitorul Rod Dreher a oferit, în exclusivitate pentru cititorii RostOnline, detalii despre viitoarea carte, pentru a cărei documentare s-a aflat câteva zile în România.

„Am descoperit că unul dintre motivele principale pentru care oamenii și-au pierdut credința sau nu cred că credința creștină este posibilă pentru ei este pentru că ei nu cred că ]ntreaga Creație are sens.

Noi, creștini ortodocși fiind, știm că Dumnezeu este pretutindeni prezent, simte toate lucrurile. Noi avem tendința de a fi orbi față de El. Cred că este doar o chestiune de a ne deschide ochii, urechile și simțurile la ceea ce este deja acolo.

Ceea ce fac cu această nouă carte este că voi vorbi cu călugări, cu oameni sfinți, voi merge în locuri sfinte și voi vorbi cu oameni înțelepți spiritual despre ceea ce oamenii obișnuiți pot face pentru a-și deschide ochii prin rugăciuni, prin post și prin Liturgii.

Cred că oamenii sunt disperați astăzi după sens, pentru a ști că există un sens ultim, că Dumnezeu este acolo și nu ne-a abandonat. El nu a făcut-o, doar că noi suntem atât de blocați în capetele noastre încât nu-l putem vedea pe Dumnezeu chemându-ne.

Cred că va fi un lucru deosebit de dificil pe măsură ce lumea virtuală se dezvoltă și pe măsură ce noi toți suntem invitați să petrecem din ce în ce mai mult timp în online.

Acest lucru ne va duce din ce în ce mai departe de Dumnezeu. De aceea cred că este atât de important să aducem în lume înțelepciunea credinței ortodoxe și experiența sfinților bătrâni și a creștinilor de rând”, a explicat scriitorul Rod Dreher.

* Material realizat cu sprijinul colegului nostru Dragoș Doran și cu ajutorul colegilor de la Editura Contra Mundum, care au mijlocit realizarea interviului. Mulțumiri!

Știri pe subiect:

Scriitorul american Rod Dreher, la București: Nu mai trăim vremuri normale. Lumea vestică, cel puțin, nu mai este creștină cu adevărat

Scriitorul Rod Dreher revine în România. Conferință „Cum să fii creștin într-o lume anticreștină”, la București

Scriitorul american Rod Dreher vine în România. „Sper să vizitez mormântul Părintelui Calciu și să mă rog în mânăstirile și lăcașurile voastre sfinte”

Scriitorul american Rod Dreher: Noul totalitarism își deghizează ura față de disidenții care-i contestă ideologia utopică, sub masca ajutorării și vindecării

 

 

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost