Rușii au anunțat că au dejucat un atentat asupra unui prezentator de la postul de televiziune Rossia 1, Vladimir Soloviov. Au fost arestați șase „neonaziști” asupra cărora s-au găsit „un dispozitiv exploziv improvizat, opt dispozitive incendiare improvizate de tip cocktail Molotov, șase pistoale PM, o pușcă de vânătoare cu țeava tăiată, o grenadă RGD-5, peste o mie de cartușe de diverse calibre, droguri, pașapoarte ucrainene false precum și literatură și accesorii naționaliste”.
Ca dovadă au fost publicate și câteva fotografii cu captura serviciilor de securitate ruse. Într-una dintre fotografii putem vedea, printre altele, un tricou roșu cu zvastică, o perucă verde deschis și trei jocuri din seria The Sims 3.
Asta se întâmplă când apelezi la incompetenți pentru a înscena o tentativă de asasinat. Cu siguranță comanda a fost să se facă rost de trei carduri SIM de telefon, incompetentul care s-a ocupat de procurarea materialelor a înțeles altceva și a făcut rost de trei jocuri din seria The Sims 3.
Iar în cursul serii, la emisiunea moderată de Vladimir Soloviov la Rossia 1, acesta a prezentat și motivul pentru care Zelenski ar fi încercat să-l asasineze. Cică pe vremuri Zelenski ar fi vrut să se angajeze ca prezentator la postul TV rusesc, dar a fost prea incompetent așa că a fost respins. Și de atunci îi poartă pică.
Incompetență maximă. Și când te gândești că pe vremuri serviciile secrete rusești erau renumite pentru profesionalism.
Sursa: New York Post
- Curtea Penală Internațională a emis mandat arestare pe numele premierului Netanyahu - 21 noiembrie 2024
- Efectul Trump. Episod de desene animate cu subiect LGBT, retras de la difuzarea pe Disney Channel - 18 noiembrie 2024
- ULTIMA ORĂ/ Reacții la decizia lui Biden privind lovirea Rusiei. Donald Trump Jr: Vor să se asigure că va începe cel de-al Treilea Război Mondial - 18 noiembrie 2024