Senatorul Claudiu Târziu (AUR) a caracterizat incidentele petrecute în ultimele ore în Transnistria ca fiind provocări destabilizatoare ce urmăresc extinderea războiului din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova.
Totodată, senatorul Claudiu Târziu, a subliniat că singura soluție pentru ca Republica Moldova să nu intre într-un conflict sângeros este unirea cu România.
„Recenta serie de incidente petrecute în Transnistria este condamnabilă și foarte periculoasă.
Atacarea clădirii așa-zisului Minister al Securității de la Tiraspol, urmată de distrugerea unor facilități tehnice ale unui centru radio de la Maiak – Grigoriopol au aspectul unor provocări destabilizatoare și urmăresc extinderea războiului din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova.
Unirea cu România prin mijloace pașnice, pe calea voinței parlamentelor de la Chișinău și București, reprezintă unica soluție pentru ca al doilea stat românesc, Republica Moldova, să nu intre în spirala conflictului sîngeros de la Răsărit”, a scris, marți, pe Facebook, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu.
Știri pe subiect
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024