Fantoma anti-unionismului bântuie din nou, avertizează analistul Petrișor Peiu într-o analiză referitoare la reactivarea unei teme mai vechi privind condamnarea luptei pentru reunificarea Basarabiei cu România.
Ridicolul isteriei anti-unioniste este surprinzător de aberant și el se bazează, în primul rând, pe ideea că dacă românii de dincoace de Prut le-ar propune astăzi Re-Unirea românilor de dincolo de Prut, acest lucru „serveşte perfect propagandei lui Putin”, explică Petrișor Peiu într-o analiză publicată de Adevărul.
„În ultima vreme o stafie bântuie minţile prea înfierbântate din laboratoarele „progresismului”. Cică aceia care îşi doresc şi susţin Re-Unirea României cu Republica Moldova ar fi agenţii secreţi ai lui Putin şi ar sluji retorica Moscovei. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns faptul că oameni care ştiu să scrie şi să citească pot spune asemenea năzbâtii, precum: „Destabilizarea (Republicii Moldova) are şi mai mari şanse de izbândă cu ajutorul unor teme de propagandă care să provoace tensiuni interne, cum este agitarea temei unioniste”.
Adică, dacă eu zic că Re-Unirea ar aduce basarabenilor integrarea în UE şi NATO şi o viaţă mai bună, de fapt destabilizez Republica Moldova şi sunt, care va să zică, agentul lui Putin? Au simţit, probabil, criticii unioniştilor, că trebuie să mai facă odată ceea ce a făcut înaintaşul lor, Ion Stănescu, şeful securităţii din anii 60-70… Ca vechi unionist ce mă aflu mărturisesc că am văzut şi am auzit multe justificări de la cei care se împotrivesc Re-Unirii. Că nu e momentul, că nu avem suficientă forţă economică, că s-ar supăra Germania, că sărmanii basarabeni s-ar fi rusificat şi câte altele, una mai comică decât alta.
Dar să ajungi să spui că românii de pe ambele maluri ale Prutului care îşi doresc să trăiască în aceeaşi ţară sunt agenţii lui Putin şi au o agendă secretă anti-UE şi anti-NATO mi se pare de un ridicol absolut şi va intra în toate manualele dezinformării ca prostia supremă”, spune Petrișor Peiu.
Potrivit acestuia, România are aceleaşi drepturi ca alte naţiuni europene, inclusiv dreptul la reunificare.
„Ar trebui să le reamintim, totuşi, celor cu poziţii violent anti-româneşti că, în pofida articolelor şi strigătelor de disperare ale lor, naţiunea română există şi creşte. Şi are exact aceleaşi drepturi ca alte naţiuni europene. Inclusiv dreptul la Re-Unire paşnică.
Bunăoară, fix aceleaşi drepturi avem şi noi, românii, precum cel mai mare popor european, germanii. Poate aţi uitat prea repede, stimabililor, dar Republica Federală Germană nu a recunoscut niciodată entitatea RDG înfiinţată artificial de către URSS (asemenea entităţii Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, înfiinţată artificial de către aceeaşi URSS).
Ba mai mult, foarte multe figuri publice din RFG au cerut Unirea cu RDG, inclusiv în perioada când Kremlinul era la apogeul puterii şi influenţei sale, în anii 60-70. De exemplu, în august 1968, germanii din RFG cereau şi ei unirea cu RDG, deşi tancurile sovietice defilau prin Praga, la graniţa germană. Lor, germanilor, de ce nu le aplicăm aceeaşi judecată? Or fi fost şi ei agenţii Kremlinului în 1968?”, spune Petrișor Peiu.
Textul integral este disponibil aici.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
Sunt atat de multe probleme de rezolvat in tara aceasta, iar unii pierd vremea efectiv cu lucruri care pot provoca alte conflicte!