AUR solicită RETRAGEREA strategiei privind educația parentală. Senatorul Claudiu Târziu: Se încearcă reeducarea părinților și relativizarea valorilor creştine şi tradiţionale ale familiei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) critică Strategia Națională de Educație Parentală, lansată în dezbatere publică de Ministerul Educației, solicitând retragerea acesteia, potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de partidul AUR.

Reamintim că Ministerul Educației a lansat în consultare publică, până în data de 2 mai,  Strategia Națională de Educație Parentală „Părinți educați, copii fericiți”. Conform strategiei, peste 2,2 milioane de părinți trebuie să participle la cursuri educație parentală, până în 2030, după cum a relatat RostOnline.

„Cu rea intenție, în Săptămâna Patimilor, Ministerul Educației a publicat o așa-numită Strategie Națională de Educație Parentală. Inițiativa nu are origine națională, ci este una de influență externă. Strategia face referire în mod insistent la „standarde internaționale” de parentalitate și își propune ca părinții să fie aduși la nivelul acestora, prin folosirea de modele din alte state sau, în cel mai bun caz, prin adaptarea acestor modele și tehnici la specificul și ethosul nostru educațional.

Întocmai ca în cazul notoriu al „standardelor OMS privind educația sexuală”, aceste „standarde de parentalitate” sunt un produs al gândirii radical seculariste, nefiind compatibile cu valorile majorității românilor. Pur și simplu, se încearcă reeducarea părinților și relativizarea valorilor creştine şi tradiţionale ale familiei, ceea ce este abominabil”, a precizat Claudiu Târziu, lider al grupului AUR din Senat.

Știri pe subiect:

Alianța Părinților, scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației: Ideea de OBLIGATIVITATE a educației parentale este una periculoasă. Binele făcut cu forţa înseamnă DICTATURĂ

Reeducarea revine. Peste 2,2 milioane de părinți, la cursuri de educație parentală, până în 2030/ Ministerul Educației lansează în dezbatere publică strategia „Părinți educați, copii fericiți”

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost