Bujorul ar putea să fie declarat floarea națională a României, în prezent existând o inițiativă legislativă pe această temă, după ce ani de zile autoritățile au ignorat o propunere făcută în acest sens de Universitatea de Științe Agronomice București.
Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București a lansat, în 2013, o campanie de strângere de semnături pentru nominalizarea bujorului ca floare națională a României.
„România este printre puținele țări din lume care nu au o floare națională”, a explicat , pentru EuropaFM, prof. dr. Florin Toma de la catedra de Floricultură. În 2013, împreună cu mai mulți colegi, prof. dr. Florin Toma a propus ca bujorul să devină element de identitate națională. După 9 ani de încercări, ideea grupului de horticultori a stârnit în sfârșit interesul autorităților, iar în acest moment există chiar textul proiectului de lege.
Bujorul, considerat „element de identitate naţională“, înfloreşte o dată pe an, timp de 10 zile, în luna mai. Floarea sălbatică răsare spontan în câteva regiuni ale ţării, cum ar fi Măcin şi Babadag-Tulcea, Troianul-Teleorman, Comana-Giurgiu, Zau de Câmpie-Mureş, Pleniţa-Dolj sau Stoicăneşti-Olt.
Cu 5 specii spontane şi 3 specii cultivate, bujorul are circa 100 varietăţi şi soiuri. Prima dintre ele, bujorul românesc (Paeonia peregrina varianta romanica sau Paeonia peregrina Miller – în enciclopedia florei), creşte cu deosebire în sud-estul ţării.
Petiția este disponibilă aici.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024