UPDATE/ Reacție TVR: România a decis să acorde punctaj maxim MOLDOVEI. Organizatorii au atribuit un alt set de punctaje concurenților, ÎN NUMELE țării noastre

ACTUALIZARE ORA 15:20

TVR a anunțat că juriul din România a decis să acorde punctaj maxim reprezentanţilor Moldovei, ci nu Ucrainei, așa cum s-a anunțat în timpul finale Eurovision 2022.

„Am fost surprinşi să constatăm că rezultatul votului juriului României nu a fost preluat în calculul clasamentului final, organizatorii atribuind un alt set de punctaje concurenţilor din finală, în numele juriului ţării noastre. Precizăm că juriul din România a decis să acorde punctaj maxim reprezentanţilor Moldovei”, sunt precizările Televiziunii Române transmise News.ro.

Televiziunea Română şi-a asumat în totalitate angajamentul de participare la Eurovision 2022, achitând taxa de participare şi pregătind, alături de echipa lui wrs, un proiect care s-a bucurat de aprecierea publicului, afirmă TVR.

Responsabilul desemnat de TVR să gestioneze comunicarea cu EBU pentru votul juriului naţional a sesizat neconcordanţa între punctajele transmise în ziua precedentă, după show-ul pentru juriu, şi notele pe care EBU, în timpul evenimentului, a anunţat că le va introduce în clasament, ca fiind din partea juriului naţional, a precizat TVR.

În plus, prezentatoarei Eda Marcus nu i s-a permis intrarea în transmisiunea oficială pentru a comunica rezultatele, aşa cum TVR agrease în prealabil cu organizatorii, conform procedurilor. Mai mult, în cursul zilei de sâmbătă, responsabilul cu votul din partea TVR a participat la două teleconferinţe cu organizatorii pentru stabilirea regulilor de prezentare/poziţionare/citire ale Edei Marcus. De asemenea, a participat la repetiţia de transmitere a rezultatului juriului, fără a primi vreo comunicare referitoare la eventuale suspiciuni sau intenţia organizatorului de a opera modificări asupra votului juraţilor României.

 

ACTUALIZARE ORA 11:00

Organizatorul Eurovision 2022 anunță că a decis să elimine notele oferite de juriile din șase țări din cauza unor nereguli. Printre juriile descalificate s-ar număra și juriul din România, alături de cele din Moldova, Azerbaidjan, Polonia, San Marino și Muntenegru, scrie ESCXTRA, publicație specializată în Eurovision, anunță Digi24.

Notele oferite de juriile din cele șase țări au fost eliminate, după ce un observator independent a observat „tipare de vot incorecte în rezultatele din șase țări” la votul din semifinale, potrivit comunicatului emis de organizatorul Eurovision.

„În analiza votului juriului de către partenerul de vot paneuropean al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU) după cea de-a doua repetiție generală a celei de-a doua semifinale a concursului Eurovision 2022, au fost identificate anumite tipare de vot incorecte în rezultatele din șase țări.

Pentru a respecta instrucțiunile de vot ale concursului, EBU a colaborat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat înlocuitor pentru fiecare țară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât și pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor țări cu un istoric de vot similar).

Acest proces a fost recunoscut de către Monitorul Independent de Votare.

EBU ia extrem de în serios orice tentativă suspectă de manipulare a votului la Concursul Eurovision al Cântecului și are dreptul de a elimina astfel de voturi în conformitate cu instrucțiunile oficiale de vot, indiferent dacă aceste voturi sunt sau nu susceptibile de a influența rezultatele și/sau rezultatul votului,” se arată în comunicatul oficial al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU).

Știrea inițială

Ucraina, reprezentată de Kalush Orchestra, a câştigat Eurovision 2022 cu piesa „Stefania”, în urma finalei ce a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică la Sala Pala Olimpico din Torino.

România, reprezentată de WRS, cu melodia „Llamame”, s-a clasat pe locul 18, cu 65 de puncte. Republica Moldova, cu 253 de puncte, a încheiat concursul pe locul 7.

Rezultatul a fost destul de previzibil, Ucraina fiind anunțată ca marea favorită de care casele de pariuri.

Relativ surprinzător a fost votul acordat de juriile naționale, mai ales în cazul României și Republicii Moldova, care au acordat cu generozitate câte 12 puncte Ucrainei și zero puncte una alteia:

  • România: 0 pentru Moldova, 12 pentru Ucraina.
  • Moldova: 0 puncte pentru România, 12 pentru Ucraina.

Punctajul acordat de juriul României a fost prezentat de Eda Marcus, după cum a anunțat TVR.

Selecția națională Eurovision 2022 a fost jurizată de Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu.

Pe de altă parte, publicul din România a acordat un maxim de 12 puncte Republicii Moldova, un vot similar fiind dat și de Serbia.

Reamintim că Republica Moldova a trimis la Eurovision o piesă cu un puternic mesaj unionist, după cum a relatat RostOnline.

Pe de altă parte, reprezentantul României, a fost susținut public de Casa Regală a României și de Asociația Mozaiq, a ales o piesă considerată ca fiind foarte puțin reprezentativă pentru România.

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „UPDATE/ Reacție TVR: România a decis să acorde punctaj maxim MOLDOVEI. Organizatorii au atribuit un alt set de punctaje concurenților, ÎN NUMELE țării noastre”

Comentariile sunt închise.