În Australia, „Ziua Mamei” e pe cale de dispariție, fiind înlocuită cu „Ziua Părinților” sau „Ziua Familiei”

Sărbătorirea „Zilei Mamei” a fost interzisă în unele grădinițe și centre de îngrijire a copiilor din Australia, fiind redenumită „Ziua Părinților” sau „Ziua Familiei”, în încercarea de a fi mai „inclusivă”.

Școala Montessori Inner Sydney, care are campusuri în Rozelle și Balmain, va sărbători săptămâna aceasta „Ziua Părinților și a Îngrijitorilor”. O altă grădiniță din suburbiile de est ale orașului va găzdui un „Mic dejun de Ziua Familiei”. O scrisoare trimisă părinților anunță că micul dejun anual de „Ziua Mamei” a fost redenumit pentru a permite „includerea tuturor familiilor”.

Aceste schimbări au fost declanșate de organizația Early Childhood Australia, care a oferit școlilor un ghid care pleda pentru includerea diferitelor familii în sărbătorirle de „Ziua Mamei” și „Ziua Tatălui”.

Știm că „Ziua Mamei” și „Ziua Tatălui” sunt zile importante de sărbătorit, dar pot fi dificile pentru copiii din familii diverse”, se arată în ghid. „Ziua Mamei și Ziua Tatălui prezintă câteva provocări pentru familiile care nu au mamă și tată”. Ghidul spune că școlile ar trebui să ofere copiilor opțiunea de a face un cadou unui „adult special” pentru a evita stereotipurile de gen. „Evitați stereotipurile de gen în cadourile pregătite de copii”, recomandă ghidul. „Evitați să creați felicitări cu flori pentru mamă sau cu cravate pentru tată”.

Sursa: Daily Mail


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost