La Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti va avea loc o procesiune în jurul bisericii cu racla în care se află un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou în ajunul zilei sale de cinstire, miercuri, 4 mai 2022, la ora 17:00, anunță Basilica.ro.
La încheierea procesiunii, racla va fi aşezată pentru închinarea credincioşilor în exteriorul lăcaşului de cult. În continuare, va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia.
A doua zi, 5 mai, după Sfânta Liturghie oficiată în ziua de cinstire a sfântului, racla va fi dusă în interiorul bisericii Mănăstirii Radu Vodă.
Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în martie 2011 şi a fost trecut în rândul sfinţilor în calendarul Bisericii Ortodoxe Române în anul 2014.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024