Dacă o organizație atât de importantă precum EBU, care reunește instituții formatoare de opinie la cel mai înalt nivel european, poate decreta că nu-i plac anumite voturi și că le înlocuiește ca să fie mai acceptabile, viitorul construcției europene nu arată deloc promițător, avertizează jurnalistul Patrick André de Hillerin (PAH).
Dacă asta este euro-viziunea pentru viitorul UE, putem să nu ne mai zbatem mimând democrația, subliniază jurnalistul într-o analiză, pentru Libertatea.ro, privind modul în care au fost înlocuite voturile anumitor țări în finala concursului Eurovision.
„Finala concursului muzical Eurovision de anul aceste nu a diferit prea mult față de cele din alți ani: același fast de televiziuni de stat, ca de obicei, aceleași coregrafii, ca de obicei, aceeași mare prietenie mimată între popoarele Europei, ca de obicei. Și același entuziasm aproape deloc molipsitor.
Ce a fost diferit de data aceasta a fost modul în care s-a stabilit câștigătorul. În premieră, voturile juriilor din șase țări (Azerbaidjan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România, San Marino) au fost anulate de organizatori și au fost înlocuite cu clasamente alcătuite în baza istoricului de vot al respectivelor țări la edițiile anterioare (…)
Nu se poate spune că anularea voturilor juriilor din 6 țări a schimbat clasamentul final, dat fiind votul popular covârșitor în favoarea Ucrainei, dar despre o viciere a rezultatului votului putem vorbi. În clasamentul alcătuit în baza voturilor juriilor, Ucraina s-a clasat abia pe locul 4, după Marea Britanie, Suedia și Spania. Dacă nu ar fi fost modificate de către organizatori voturile juriilor din cele 6 țări, Ucraina ar fi putut coborî până pe locul 9, poate chiar mai jos. Discrepanța dintre votul popular și votul specialiștilor ar fi fost și mai flagrantă.
În toată această întâmplare, îngrijorări ar trebui să trezească nu faptul că Ucraina a câștigat concursul, ceea ce era previzibil de la început, indiferent de calitatea artistică a melodiei prezentate, ci modul în care EBU (Uniunea Europeană de Radio și Televiziune) a înțeles să procedeze, precum, de asemenea, și lipsa de reacție sau reacțiile ciudate ale unora dintre cei mai importanți membri ai organizației”, spune PAH.
O paralelă politică
Finala Eurovision a fost urmărită de aproximativ 200 de milioane de telespectatori. Cam tot atâția oameni au votat în 2019 la cele mai recente alegeri pentru Parlamentul European. Ca și Eurovision, alegerile pentru P.E., din care rezultă și componența celorlalte instituții europene, sunt politice 100%, nu depind de calitatea actelor muzicale ale participanților.
„Cum ar fi, deci, ca în alegerile pentru PE să intervină Comisia Europeană, de exemplu, pe post de EBU, și să anuleze voturile din 6 țări? „Am văzut noi niște iregularități în procesul de vot și am anulat voturile”, ar suna comunicatul CE, care ne-ar mai spune că voturile din cele 6 țări n-au fost complet anulate, ci au fost înlocuite cu voturi estimate la nivel european, în funcție de istoricul de vot al țărilor respective în cadrul alegerilor anterioare. Nu vă grăbiți să spuneți că așa ceva este imposibil, pentru că nu este. Nu mai departe de anul 2004, în Ucraina au fost anulate rezultatele votului din turul al doilea al alegerilor prezidențiale, după ce SUA și state membre ale UE au anunțat că nu recunosc validitatea acestora, deși nu au fost niciodată aduse dovezi ale unor fraude semnificative”, explică jurnalistul.
Viitorul nu sună bine
„Faptul că instituții media atât de importante precum BBC, repere aproape necontestate în lumea presei, nu reacționează deloc la ideea că în Europa anului 2022 niște voturi pot fi nu doar anulate, ci și înlocuite după cum crede organizatorul că ar fi mai bine, ar trebui să ne îngrijoreze foarte tare. Să ne înspăimânte, chiar. Pentru că este un semnal că ideea de vot în sine nu este, așa cum credeam cei mai mulți dintre noi, sacră.
Dacă o organizație atât de importantă precum EBU, care reunește instituții formatoare de opinie la cel mai înalt nivel european, poate decreta că nu-i plac anumite voturi și că le înlocuiește ca să fie mai acceptabile, viitorul construcției europene nu arată deloc promițător. Dacă asta este euro-viziunea pentru viitorul UE, putem să nu ne mai zbatem mimând democrația”, avertizează PAH.
Articolul integral este disponibil aici.
- Prezidențiale 2024/ Secțiile de votare s-au deschis la ora 07.00. Românii își aleg noul președinte - 24 noiembrie 2024
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
Cei de la Eurovision au procedat identic ca cei din Koreea de Nord.