Omul are două feluri de ochi, trupești și sufletești, apoi și orbirea omului poate fi tot de două feluri: trupească și sufletească. Orbirea trupească poate fi din naștere, din pricina unui accident sau din pricina unei boli. Din pricina orbirii trupești nu putem vedea lumea aceasta materială și nici pe noi înșine, nu putem merge fără călăuză și nu ne putem bucura de lumină, de culorile și de toate frumusețile lumii văzute.
Orbirea sufletească este însă cu mult mai primejdioasă decât cea trupească și un asemenea orb este mai nenorocit decât orbul Bartimeu din Sfânta Evanghelie de astăzi (Duminica orbului din naștere- n.red). Dacă orbul trupesc nu vede soarele cel fizic, lumina lui, orbul sufletesc nu-L vede pe Soarele dreptății și Părintele luminilor, cu strălucirea harului Său. Nu recunoaște pe Cel Care îi dă bunătăți nepieritoare: viața, suflet, nemurire și nu se vede nici pe sine însuși așa cum este cu adevărat.
(Arhimandritul Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, Fundația Tradiția Românească, București, 2002, p. 30) via Doxologia.ro.
- 26 noiembrie. Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor și al familiei creștine - 26 noiembrie 2024
- Preşedinte IICCMER, Daniel Şandru, își exprimă îngrijorarea față de ascensiunea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale a unui candidat populist. „Să nu ne lăsăm seduși” - 25 noiembrie 2024
- Prezidențiale 2024/ Călin Georgescu: Poporul român a renăscut. Vrem pace și liniște pentru țara noastră. Vrem rost (VIDEO) - 25 noiembrie 2024