Târgu Ocna/ Cinci ierarhi vor sfinți Biserica „Martirilor și Mărturisitorilor din închisorile comuniste”, sâmbătă, 14 mai

Cinci ierarhi vor vor oficia, sâmbătă, 14 mai, sfințirea Bisericii „Martirilor și Mărturisitorilor din închisorile comuniste”, construită lângă penitenciarul unde și-a dat viața Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închisorilor”, anunță Basilica.ro.

La Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare din Târgu Ocna au început vineri manifestările dedicate sfințirii Bisericii „Martirilor și Mărturisitorilor din închisorile comuniste”.

Vineri, a avut loc resfințirea capelei instituției, urmată de un concert de muzică religioasă și laică.

Sâmbătă, cinci ierarhi vor sfinți Biserica „Martirilor și Mărturisitorilor din închisorile comuniste”: Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Aradului.

Vineri și sâmbătă, la biserică vor fi aduse spre închinare, de la Mănăstirea Nechit din județul Neamț, părticele din moaștele Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia și ale Sfinților Martiri Brâncoveni.

Sâmbătă, 14 mai

08:00 – Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
09:30 – Predică și cântări religioase de Paula Hrișcu
10:00 – Întâmpinarea ierarhilor
10:10 – 13:00 – Ceremonii de sfințire și de premiere

Dezvelirea și sfințirea Monumentului „Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu”

Inaugurarea și sfințirea Muzeului Penitenciarelor

Sfințirea Bisericii Martirilor și Mărturisitorilor din Temnițele Comuniste (cu răspunsuri la strană date de Corul Psaltic al Mitropoliei Moldovei)

Festivitate de premiere a ctitorilor

Concert de cântece religioase și laice cu Paula Hrișcu, un cor de copii și absolvenții Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare din Târgu Ocna

Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare din Târgu Ocna se află pe Str. Tisești nr. 137.

De citit pe acest subiect:

Sfințirea Bisericii „Martirilor și Mărturisitorilor din închisorile comuniste”, sâmbătă, 14 mai, la Târgu Ocna

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost