ACTUALIZARE ORA 11:45
172 de persoane au fost evacuate din garnitura de metrou la care s-a produs un incendiu la Piaţa Romană, a declarat, marţi, şeful DSU, Raed Arafat.
Dintre acestea, 25 de persoane au fost asistate medical, anunță Agerpres.
„Incendiul a avut loc în tunel, motiv pentru care au trebuit să intervină pompierii şi să evacueze persoanele respective după întreruperea curentului la şinele metroului. La acest moment, toate persoanele sunt evacuate, din fericire victime nu sunt”, a declarat Arafat.
Știrea inițială
O garnitură de metrou a luat foc, marți dimineața, între stația Piața Romana și Piața Universității din Capitală, anunță Antena3.
La stația de metrou Română se continuă intervenția pentru evacuarea călătorilor. La stațiile Victoriei și Universitate au fost evacuați toți călătorii.
La ora transmiterii acestei știri, incendiul de la metrou a fost lichidat. Incendiul s-a manifestat la carcasa unei linii de metrou. Din vagoane au fost evacuate toate persoanele.
„În urma informațiilor furnizate de dispeceratul Metrorex, este vorba de un incendiu produs la o ramă de metrou care are o defecțiune tehnică. Nu există flacără deschisă, doar degajări de fum. Se procedează la evacuarea călătorilor din rama de metrou.
Metroul este pe tunel, la o distanță de aprox. 20-30 m de peron. Din datele furnizate nu sunt victime. A fost întreruptă alimentarea cu energie electrică. Echipajele din cadrul ISUBIF sunt amplasate în zona stațiilor de metrou Romană, Universitate și Piața Victoriei”, arată primul comunicat oficial în acest caz.

- Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre anularea contului TikTok al jurnalistului Ion Cristoiu: O decizie de cenzură stalinistă - 10 aprilie 2025
- ULTIMA ORĂ! Europarlamentarul Claudiu Târziu și-a anunțat plecarea din partidul AUR - 9 aprilie 2025
- Crescătorii de animale au dat în judecată autoritățile statului pentru că nu au luat măsuri de prevenire a febrei aftoase în România - 9 aprilie 2025