Senatorul republican Rand Paul, reprezentând statul Kentucky, a blocat joi, în Senat, adoptarea urgentă a proiectului de lege pentru acordarea unui ajutor de 40 de miliarde de dolari Ucrainei, proiect care fusese votat anterior în Camera Reprezentanților, relatează CNN, citat de Digi24.
Pentru ca proiectul de lege să fie supus la vot și în Senat era nevoie de acordul unanim al senatorilor.
La sfârșitul lunii trecute, președintele Joe Biden ceruse Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina, dar Congresul a decis să mărească finanțarea militară și umanitară.
Senatorul Rand Paul a condiționat acordul său de operarea unor modificări asupra proiectului de lege, astfel încât să includă numirea unui inspector general special, al cărui rol ar fi să monitorizeze modul în care sunt cheltuiți banii.
„Nu putem salva Ucraina prin condamnarea economiei americane (…). Jurământul meu s-a făcut față de Constituția SUA, nu față de vreo națiune străină și, indiferent cât de simpatică îmi este cauza, jurământul meu este față de securitatea națională a Statelor Unite ale Americii”, a declarat Rand Paul, anunțând că se opune votării rapide a proiectului de lege în forma actuală.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
Domnul senator in politetea sa politica , nu a spus adevarul in cauza adica ” nu putem distruge lumea in interes de grup militar politic , inarmand UKRAINA ” , corolar la axioma informativa nespusa este concluzia ” Ce vom face cu un stat estic la granita cu Rusia , ” var primar ” cu Rusia , PRIN ETNIE , ISTORIC , EDUCATIE , MENTALITATE , POLITICA ETC, cand acest conflict se va finaliza , iar la granita NATO avem , o noua ” SUPER PUTERE MILITARA ” INARMATA , MODERNIZATA PE BANII ” USA ” SI ” EC ” IN INTERS DE AFACERE CU ARMAMENT DE MOMENT , CINE GARANTEZA CE VA FACE ” ACTORUL DE ZELENSKI ” CAND DEJA SI-A LUAT ROLUL DE ” DECIDENT ZONAL IN ZONA ” INTRERUPAND ALLIMENTAREA CU GAZE A E.C , PRIN CONDUCTA CATRE ITALIA , DE CE ? SIMPLU ITALIA NU A DORIT SA PARTICIPE LA INARMAREA ” UKRAINEI ” , Deci dommul senator in cauza , este si un ” INTELEPT POLTICIAN ” SI ” UN POLTICIAN BINE INFORMAT ” . Este firesc ca in cateva zile propaganda ” militara ” sa incepa cu ” izolarea si defaimarea ” DOMNULUI SENATOR IN CAUZA ADICA : PROXENET, HOMOSEXUAL , EVASIONIST , AGENT RUS , ETC. Vor gasii in ” manual ” cum sa il compromita nu acum fiindca ” bate la ochi si il fac erou american ” , dar sigur in termenul executarii ” Operatiunii Ukraina ” . Cu respect pentru domnul senator in cauza , macar de moment a spus un adevar.