11 iunie. Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei, medic al trupului și al sufletului

Biserica Ortodoxă îl pomește sâmbătă, 11 iunie, pe Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, medic al trupului și al sufletului.

Sfântul Luca s-a născut în anul 1877, în orașul Kerci din Crimeea, din părinți dreptcredincioși, primind la botez numele de Valentin. De mic a primit o aleasă învățătură, apoi a studiat la Kiev, mai întâi la Academia de Arte Frumoase, apoi la Facultatea de Medicină, notează Basilica.ro.

Atât în vremea războiului ruso- japonez (1904-1905), cât și în timpul Primului Război Mon­dial (1914-1917), Sfântul s-a ofe­rit ca voluntar, îndeplinind misiunea de chirurg în mai multe spitale din Rusia.

În anul 1916, și-a susținut doctoratul, apoi s-a hotărât să-și publice experiențele medicale într-o carte numită Eseu despre chirur­gia infecțiilor septice, în care pre­zenta pentru prima dată infor­mații de mare importanță, care aveau să aducă salvarea multor vieți omenești.

În anul 1906 tânărul Valentin s-a căsătorit cu Ana, însă o boală incurabilă a pricinuit moartea timpurie a soției sale, astfel încât Sfântul a rămas singur cu cei patru copii ai lor.

După venirea la putere a stăpânirii atee în Rusia, în anul 1917, medicul Valentin, stabilit la Tașkent, nu a încetat a-și ma­nifesta public credința ortodo­xă. De aceea, ierarhul locului l-a chemat să slujească Bisericii, încredințat de faptul că aceasta este misiunea și calea ce îl așteaptă, doctorul Valentin a acceptat fără nicio reținere hiro­tonia în preot, în anul 1921.

În scurt timp, a primit și tunderea în monahism, luând numele de Luca. În anul 1923, la cererea credincioșilor, a fost hirotonit arhiepiscop de Tașkent.

La scurt timp a fost însă întemnițat, urmând un lung șir de 11 ani de pribegie și suferințe în închiso­rile comuniste. Fiind un chirurg vestit, episcopul Luca a primit aprobarea de a opera în spitalele din închisorile prin care a fost purtat.

Fiecare operație începea i și se termina cu o rugăciune către Maica Domnului, iar curățarea trupului cu iod, spre dezinfectare, Sfântul o făcea în semnul crucii. În anul 1946, reabilitat chiar de prigonitorii săi, datorită faimei sale în întreaga lume, Sfântul Luca a fost numit arhiepiscop de Simferopol și Crimeea.

Acolo a reînviat credința și viața duhovnicească. Predicile lui erau ascultate, pe lângă credincioșii de rând, de studenți, intelectuali și chiar de oameni având altă credință.

Sfântul nu s-a temut niciodată în cuvântările sale a condamna ateismul. La bătrânețe, Sfântul și-a pierdut cu totul vederea. Despre aceasta însă, el spunea: „Cel ce și-a închinat viața Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumina la fel cu cea de pe Tabor”. Sfântul Luca al Crimeei a adormit în Domnul la data de 11 iunie 1961.

Înainte de a-și da sufletul în mâinile lui Dumnezeu, notează Doxologia, le-a spus ucenicilor care se aflau lângă patul său:

„Copiii mei, cu mare stăruinţă vă îndemn, înarmaţi-vă cu pavăza dată de la Dumnezeu, ca să vă puteţi păzi de uneltirile diavolului. Nici nu vă închipuiţi ce viclean este. Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile şi puterile, adică duhurile rele. Aveţi grijă! Diavolului nu-i este de folos să gândească şi să simtă cineva că îi stă aproape. Un vrăjmaş ascuns şi necunoscut e mai primejdios decât unul văzut. O, cât de mare şi de groaznică e oastea dracilor! Fără de număr este hoarda lor întunecată! Neschimbată, neobosită, zi şi noapte căutând a ne face să cădem pe noi, toţi cei ce credem în numele lui Hristos, să ne ademenească pe calea necredinţei, a vicleniei şi a necuviinţei. Aceşti vrăjmaşi nevăzuţi ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi şi noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeţi! Luaţi putere din numele lui Iisus!”.

Fiind cinstit ca un nou doctor fără de arginți și făcător de minuni, Ierarhul și medicul Luca a fost canonizat în anul 1996. Sfintele lui moaște au fost așeza­te în Catedrala „Sfânta Treime” din Simferopol, unde săvârșesc tămăduiri minunate.

În anul 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea numelui său și în calendarul Bisericii noastre, cu zi de pomenire la 11 iunie. Fragmente din cinstitele sale moaște au ajuns în București, la Paraclisul Institutului Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”, la Biserica Șerban-Vodă și la capela Spitalului Clinic de Urgență Floreasca.

Tropar – Glasul 5

Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul să-l lăudăm cu imnuri duhovniceşti şi cu sfinte cântări, că izvorăşte din belşug darurile vindecărilor.

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „11 iunie. Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei, medic al trupului și al sufletului”

Comentariile sunt închise.