Ministerul Energiei: România RENUNȚĂ definitiv la producţia de energie pe bază de lignit şi huilă, până la 31 decembrie 2030. Se vor închide termocentrale cu o capacitate de 4.920 MW

România a stabilit ca încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit şi huilă să se realizeze până la data de 31 decembrie 2030, prin retragerea din exploatare şi închiderea definitivă şi ireversibilă a capacităţii energetice totale instalate pe bază de lignit şi huilă, de 4.920 MW, potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă privind decarbonizarea sectorului energetic, publicat în dezbatere de Ministerul Energiei, anunță News.ro.

Cărbunele reprezintă o sursă importantă de producere a energiei electrice, acoperând în medie între 17,35%, în anul 2020 şi 19,66%, la nivelul datei de 31 martie 2022, din producţia totală de energie electrică la nivel naţional, potrivit datelor privind „Starea sistemului energetic naţional în timp real”, postate pe site-ul Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica.

„Având în vedere eliminarea treptată a producţiei centralelor electrice pe cărbune, în scopul asigurării continuităţii şi siguranţei alimentării cu energie electrică, precum şi a funcţionării sigure şi stabile a Sistemului Energetic Naţional, punerea în funcţiune a noilor capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile şi gaze naturale pregătite pentru blendingul cu hidrogen este de maximă importanţă. Suplimentar, pentru acoperirea deficitului de capacitate creat prin eliminarea cărbunelui din mix-ul energetic, se are în vedere punerea în operare până în anul 2030 şi a unor noi capacităţi de producere hidroelectrice şi capacităţi energetice nucleare. Prin proiectul de act normativ se stabileşte ca încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit şi huilă să se realizeze până la data de 31 decembrie 2030, prin retragerea din exploatare şi închiderea definitivă şi ireversibilă a capacităţii energetice totale instalate pe bază de lignit şi huilă, de 4.920 MW”, arată proiectul.

Persoanele care îşi pierd locurile de muncă urmare aplicării programului de decarbonizare au prioritate la cursurile de reconversie profesională şi recalificare prevăzute în Planul Naţional de Formare Profesională, precum şi a nevoilor de formare profesională identificate la nivelul Planurilor Teritoriale pentru o Tranziţie Justă. Având în vedere că operatorii economici cei mai afectaţi de procesul de decarbonizare se află în judeţele Gorj, Hunedoara şi Dolj, se impune includerea persoanelor disponibilizate din aceste zone, cu prioritate, în planurile de creştere a capacităţii serviciilor publice de formare profesională şi recalificare. De asemenea, acestea pot beneficia de finanţare nerambursabilă pentru achiziţia de sisteme fotovoltaice cu o putere instalată de 3-5 kW.

”Urmare a restrângerii activităţilor de producere a energiei electrice pe bază de cărbune şi de extracţie a lignitului şi a huilei necesare, reducerea numărului de personal prin ieşirea la pensie şi/sau a concedierilor colective. O parte a personalului disponibilizat va putea fi absorbit de activităţile de punere în siguranţă a exploatărilor miniere şi ecologizare a terenurilor. Disponibilizările de personal ca urmare a închiderii definitive şi ireversibile a grupurilor energetice cu funcţionare pe lignit şi huilă şi a carierelor şi minelor aferente au impact asupra ratei de ocupare a forţei de muncă şi asupra ratei şomajului. În prezent, impactul nu poate fi cuantificat întrucât o parte importantă a personalului disponibilizat va fi reîncadrat pentru activităţile de punere în siguranţă a exploatărilor miniere şi ecologizare a terenurilor”, mai informează proiectul.

Până la data de 31 decembrie 2021 au fost scoşi din funcţiune, definitiv şi ireversibil, 1.695 MW, respectiv grupul energetic Turceni 3 cu o putere instalată de 330 MW, grupul energetic Işalniţa 8 cu o putere instalată de 315 MW, ambele aparţinând Complexului Energetic Oltenia, precum şi cele 5 grupuri energetice de 210 MW ale CTE Mintia – Deva, urmare aprobării date de Adunarea Creditorilor debitorului Societăţii Complexul Energetic Hunedoara.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost