România susține realizarea Spațiului european al datelor medicale, a anunțat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o intervenție în cadrul Consiliul ministerial EPSCO, care a avut loc la Luxemburg.
Pe agenda discuțiilor miniștrilor Sănătății din Uniunea Europeană s-au aflat subiecte precum utilizarea datelor electronice din sănătate sau Strategia globală de sănătate a Uniunii Europene.
„Urgențele de sănătate publică sunt evenimente care ne influențează decisiv sănătatea, viața socială și economia. Schimbul de informații și date, uniformizarea raportărilor, mecanismele de luare a deciziilor având la dispoziție același set de date a permis statelor membre ale UE să controleze extinderea pandemiei și să ofere soluții pentru reluarea rapidă a activităților economice. România consideră importantă adoptarea unui Regulament privind Spațiul de date în sănătate, care să asigure confidențialitatea și protecția datelor fiecărui cetățean, iar utilizarea acestuia să ducă la îmbunătățirea sănătății din UE, ținând cont de prioritățile identificate în fiecare stat membru”, a declarat ministrul român al Sănătății în cadrul reuniunii, potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătății.
Potrivit sursei citate, sesiunea finală a fost dedicată revizuirii Strategiei globale de sănătate a Uniunii Europene pentru o „Uniune Europeană a Sănătății”, care trebuie să răspundă nevoilor cetățenilor de a juca un rol mai activ în protejarea sănătății lor și în respectarea dreptului universal la sănătate. Noua strategie ar trebui să îmbunătățească accesul la serviciile de asistență medicală și la cele de sănătate publică și să asigure coordonarea și reziliența sistemelor de sănătate din statele membre în situații de criză, a menționat ministrul Sănătății din România.
Ce este EHDS
Reamintim că, luna trecută, Comisia Europeană a lansat Spațiul european al datelor privind sănătatea (EHDS), după cum a relatat atunci RostOnline.
Potrivit unui comunicat transmis, marți, de Comisie, statele membre se vor asigura că dosarele de sănătate ale pacienților, prescripțiile electronice, imaginile medicale și rapoartele de imagistică medicală, rezultatele de laborator și biletele de externare sunt eliberate și acceptate într-un format european comun.
Interoperabilitatea și securitatea vor deveni cerințe obligatorii. Producătorii de sisteme de evidență electronică a datelor privind sănătatea vor trebui să certifice respectarea acestor standarde.
În comunicatul CE se menționează că „EHDS creează un cadru legal solid pentru utilizarea datelor privind sănătatea în scopuri de cercetare, inovare, sănătate publică, elaborarea politicilor și reglementare”.
„În condiții stricte, cercetătorii, inovatorii, instituțiile publice sau întreprinderile din sectorul medical vor avea acces la cantități mari de date privind sănătatea de înaltă calitate, esențiale pentru dezvoltarea unor tratamente, vaccinuri sau dispozitive medicale care vor salva vieți omenești și pentru asigurarea unui acces mai bun la îngrijiri de sănătate și la sisteme de sănătate mai reziliente.
Pentru a obține acces la astfel de date, cercetătorii, întreprinderile sau instituțiile vor solicita o autorizație din partea organismului de acces la datele privind sănătatea, care urmează să fie înființat în fiecare stat membru. Accesul va fi permis numai dacă datele solicitate sunt utilizate în scopuri specifice, în medii închise și sigure și fără a dezvălui identitatea persoanelor vizate. De asemenea, este strict interzisă utilizarea datelor pentru decizii care sunt în detrimentul persoanelor, cum ar fi elaborarea unor produse sau servicii dăunătoare sau majorarea unei prime de asigurare.
Organismele de acces la datele privind sănătatea vor fi conectate la noua infrastructură descentralizată a UE pentru utilizare secundară (HealthData@EU), care va fi creată pentru a sprijini proiectele transfrontaliere.
EHDS va utiliza implementarea în curs și viitoare a bunurilor digitale publice în UE, cum ar fi inteligența artificială, calculul de înaltă performanță, cloud computing și softurile de operare intermediare inteligente. În plus, cadrele pentru IA, identitatea electronică europeană și securitatea cibernetică vor sprijini EHDS.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024