Militarii francezi au provocat un incendiu devastator lângă poligonul de la Babadag. Peste 400 de hectare au ars, zeci de oi au fost ucise

Tragerile cu muniție de război efectuate de militarii francezi la poligonul de la Babadag au provocat un incendiu devastator, în urma căruia au ars sute de hectare și o stână a fost distrusă, zeci de animale fiind ucise de flăcări.

Dezastrul a fost anunțat de Ministerul Apărării, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Vineri, 22 iulie, în jurul orei 13.00, în poligonul Babadag, în urma activităților executate de partenerul francez, trageri cu tunul de calibru 105 mm de pe transportoarele blindate din dotare, a izbucnit un incendiu de vegetație.

Din cauza vântului puternic, incendiul s-a extins dincolo de sanţul care delimitează poligonul pe latura de sud-est, înspre localitățile Sălcioara și Enisala. Incendiul a afectat și o stână aflată la aproximativ 200 m SE de poligon.

Forțele și mijloacele de intervenție ale MApN, împreună cu  forțele și mijloacele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea intervin la acest moment, pentru stingerea incendiului care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 50 ha.

Nu au fost înregistrate victime umane.

După lichidarea incendiului, reprezentanții Poligonului Babadag și ai partenerului francez vor evalua pagubele produse la stâna afectată, urmând să fie stabilită valoarea despăgubirilor și modul de acordare a acestora, în conformitate cu legislația națională și acordurile bilaterale în vigoare”, precizează MApN în comunicatul de presă.

ISU Tulcea a transmis că focul a cuprins aproximativ 150 hectare de vegetaţie uscată din zona Poligonului Babadag şi aproximativ 250 hectare de izlaz în comuna Jurilovca.

În cee ace privește stâna distrusă, proprietarul acesteia, Adrian Liviu Nodit, a declarat pentru Digi24, că a pierdut câteva zeci de animale. „Au tras cu muniție de război, a luat foc, bate vântul foarte tare și s-a întins repede”, a explicat acesta.

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost