Slujbele din Arhiepiscopia Tomisului pentru încetarea secetei și ploaia torențială de la Constanța. Reacția ministrului Agriculturii (VIDEO)

Orice am face pentru binele țării este binevenit, spune ministrul Agriculturii, Petre Daea, în cadrul unui interviu privind slujbele religioase pentru combaterea secetei.

Întrebat, sâmbătă, la Digi 24, dacă ajută slujbele religioase organizate de către Arhiepiscopul Tomisului ajută la combaterea secetei, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a răspuns:

„Orice măsură pe care o înţelege mintea umană şi comportamentul individual este folosită în disperarea acesta pe care o avem în ţară şi mă îngrijorează şi pe mine şi pe fiecare dintre noi. Orice am face pentru binele ţării e bine-venit”.

Slujbe pentru ploaie în Biserica Ortodoxă Română

Începând de vineri, 15 iulie, ierarhul, clericii, monahii și credincioșii din Arhiepiscopia Tomisului ies pe câmpuri și se roagă pentru ploaie, a anunțat Basilica.ro.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Rugăciunea la vreme de secetă vineri. Preoții au ieșit pe câmpuri sau în apropierea unor fântâni, oficiind slujbe prevăzute în această situație.

Rugăciunea pentru ploaie va continua în eparhie după următorul program:

  • în fiecare zi, se vor oficia slujbe în biserici cu cereri pentru alungarea secetei;
  • luni, 18 iulie, miercuri, 20 iulie, și vineri, 22 iulie, se vor rosti de rugăciuni pentru ploaie pe câmpurile din apropierea parohiilor și mănăstirilor.

În Biserica Ortodoxă Română se înalță cereri după ce Patriarhia Română a transmis vinerea trecută un apel la rugăciune pentru încetarea secetei și trimiterea de ploaie liniștită și rodnică de către Dumnezeu.

Furtună puternică Constanța

O furtună puternică s-a declanșat, sâmbătă,  16 iulie, la Constanța,  orașul fiind sub avertizare meteo cod portocaliu. Totodată, a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru populație.

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost