Compania cu capital majoritar de stat Transgaz a făcut public raportul de remunerare pentru anul 2021.
Potrivit documentului oficial, directorul general al companiei, Ion Sterian, a câștigat anul trecut suma netă de 1.650.579 lei.
Remunerația directorului general Ion Sterian este formată dintr-o remunerație fixă, în valoare de 364.478 lei net, și o remunerație variabilă, în valoare de 1.286.101 lei net, anunță G4Media.
Ion Sterian (61 de ani), directorul general al companiei-monopol, avea în conturi în luna mai 2021, data ultimei declarații de avere, următoarele sume: circa 3,1 milioane de lei, 71.000 euro și 117.000 dolari.
De remarcat că Ion Sterian a fost angajat exclusiv la instituții și companii controlate de stat în toată cariera sa profesională. Astfel, el a lucrat la Transgaz în diferite poziții de conducere din 2013. Anterior a fost director executiv al direcției tehnice la Patrimoniul de stat (RAAPPS), subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării și Turismului (2010), director coordonator la RAAPPS, director la direcția de patrimoniu a Primăriei Sector 1 – Direcția de protecția copilului (2009), director RAAPPS (2006-2009), director executiv la direcția tehnică a Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Brăila (2005-2006), director de zonă la compania cu capital de stat Petrotrans Ploiești (1992-2004), șef de zonă Peco Ploiești (1985 – 1992) și adjunct șef de secție la schela de extracție Brăila (1983 – 1985).
Șeful Transgaz a fost în centrul unei controverse legate de studii. HotNews.ro a descoperit în 2019 că acesta a trecut studii false în CV, susținând că are o diplomă de inginer la Facultatea de Petrol și Gaze, deși diploma sa este de subinginer. Sterian a recunoscut ”eroarea” într-un comunicat și a anunțat că a absolvit în 2002 (la 43 de ani) Facultatea de Inginerie Economică, Management și Dezvoltare Rurală la Universitatea de Agronomie și Medicină Veterinară București – o specializare fără nici o legătură cu obiectul de activitate al Transgaz.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
Este simplu si „corect capitalist democratic cu adevarat ” , de la schela , la PARTID , dar daca suntem mai ” cautatori ” de adevar , cautam la ” PETROTRANS ” CINE , CANd , UNDE SI DE CE A FOST PROMOVAT , ALTI DIRECTORI DE ” PETROTRANS ” DIN ACEEA PERIODA AU AJUNS IN ” PAMANT ” CU ” GRAD ” SI ” FUNCTIE ” MAI MARE CA PERS.IN CAUZA ,DAR ” NEASCULTATORI ” PE LINIE DE ” PARTID ” DUPA 2000.DOAMNE AJUTA si ne intreaba in CONTINUARE ?