CAMPIOANĂ la Toronto! Simona Halep a câștigat al 24-lea titlu din carieră

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câştigat turneul WTA 1.000 de la Toronto, duminică, după ce a învins-o în finală pe brazilianca Beatriz Haddad Maia, cu 6-3, 2-6, 6-3.

Halep (30 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 15, a obţinut victoria după două ore şi 16 minute de joc, anunță Agerpres.

Simona Halep a câştigat astfel pentru a treia oară Openul Canadei, care se dispută alternativ la Montreal şi Toronto, primele două titluri fiind obţinute la Montreal (2016, 2018). De asemenea, are şi o finală pierdută în Canada, în 2015, chiar la Toronto. Este pentru prima oară când Halep câştigă un turneu de trei ori.

Pentru fostul lider mondial acesta a fost al 24-lea titlu din carieră. Simona Halep a cucerit cele 24 de titluri la simplu astfel: şase în 2013 – Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia, două în 2014 – Doha, Bucureşti, trei în 2015 – Shenzhen, Dubai, Indian Wells, trei în 2016 – Madrid, Bucureşti, Montreal, unul în 2017 – Madrid, trei în 2018 – Shenzhen, Roland Garros, Montreal, unul în 2019 – Wimbledon, trei în 2020 – Dubai, Praga, Roma, două în 2022 – Melbourne Summer Set şi Toronto.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost