Consiliul Local Huedin, vot ÎMPOTRIVA grădiniței cu predare doar în limba maghiară

Consiliul Local din Huedin a votat, în ședința de miercuri, împotriva preluării în administrarea primăriei a grădiniței cu predare doar în limba maghiară, anunță MTI.

Singurii care au votat în favoarea proiectului au fost cei trei consilieri locali din partea UDMR.

La iniţiativa Oanei Goga, preşedintelui organizaţiei locale a PSD, consiliul a adoptat o propunere de modificare potrivit căreia în clădirea nouă să funcţioneze două grupe de grădiniţă maghiare şi două grupe româneşti, respectiv o grupă de creşă maghiară. Întrucât reprezentantul Bisericii Reformate – instituţia care ar pune la dispoziţia oraşului clădirea –a susținut că nu poate face declaraţii în numele bisericii cu privire la acceptarea acestei variante, propunerea a fost retrasă de către initiator, notează sursa citată.

Reamintim că este vorba despre o grădiniță construită cu finanțare din partea guvernului de la Budapesta, aflată acum în proprietatea Parohiei Rerformate Huedin, după cum a relatat RostOnline.

În legătură cu acest caz, și-a exprimat punctul de vedere și preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Sándor Tamás.

Este în regulă ca toată lumea să fie primită în grădiniţă, dar în clădirea Bisericii Reformate limba de predare trebuie să fie maghiara, a spus atunci Sándor Tamás.

La votul final de miercuri, 31 august, trei reprezentanţi ai UDMR au votat pentru luarea în folosinţă a grădiniţei, şase consilieri (PSD, PNL) au votat împotrivă, iar trei (USR şi independent) s-au abţinut de la vot.

 

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost