La începutul lunii august, David Popovici anunța că donează casca și ochelarii cu care a devenit campion mondial, în cadrul unei campanii de strângere de fonduri pentru Florentina, fostă vicecampioană mondială la canotaj juniori.
„Dacă pot ajuta, eu nu stau niciodată pe gânduri. Iar dacă echipamentul cu care am concurat la Mondiale poate aduce bucurie, siguranță și puțin bine, îl donez cu toată inima. Pentru a fi cât mai mulți cei care ajută un fost sportiv de performanță aflat într-o situație de viață dificilă, vă invit pe voi, cei care mă susțineți și îmi sunteți aproape, ca in această lună să faceți o donație pentru căsuța Florentinei”, a spus atunci David Popovici.
Până acum, apelul lui David Popovici a adunat 2641 de donații și peste 197.000 de lei.
Florentina se luptă cu o boală grea, este mamă a trei copii cu vârste între 4 și 8 ani, iar în prezent nu are unde să locuiască împreuna cu fetița și cei doi băieți, în contextul unei situații familiale dificile.
Mai multe detalii despre campanie și despre povestea Florentinei sunt disponibile aici.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024