Școala Brâncovenească din Constanța comemorează, în perioada 16-20 august 2022, „Săptămâna Sfinților Martiri Brâncoveni”, cu ciclul de filme istorice intitulat „Eroismul creștin și patriotic – fundament al identității naționale”.
Programul este compus dintr-un medalion de filme recente de Nicolae Mărgineanu, un veteran și maestru inegalabil al filmului istoric și patriotic, precum și dintr-o selecție de capodopere cinematografice ale spațiului cultural ortodox est-european, filme istorice și de artă de rezonanță internațională, care propun o meditație creștină și existențială asupra condiției eroului și a sacrificiului în numele credinței și al ființei naționale, precizează organizatorii într-un comunicat de presă primit pe adresa redacției.
„Nume ca Andrei Tarkovski și Tenghiz Abuladze nu vor lipsi din această selecție; dar publicul constănțean va avea ocazia să vizioneze și un film istoric care evocă personalitatea sfântului cneaz Alexandr Nevski și care arată relația strînsă dintre sfinții ocrotitori ai unei națiuni și prezentul istoric al acesteia, pe care sfinții îl modelează în chip nevăzut.
Ciclul de filme dedicat Sfinților Brâncoveni va fi deschis de proiecția documentarului dedicat soției sfântului voievod, intitulat „Maria, doamnă a toată Ungrovlahia”, semnat de Iuliana Mateescu”, se menționează în comunicat.
Tot cu ocazia Zilelor Sfinților Brâncoveni la Constanța va fi lansat albumul „Maria, doamna voievodului sfânt Constantin Brâncoveanu”, editat de ARCUB în 2022, o continuare a studiului Iulianei Mateescu asupra personalității doamnei Brâncoveanu și a familiei sfântului voievod martir.
- „Poarta albă” (2014), de Nicolae Mărgineanu, dramă istorică.
- „Fals tratat de mântuire a sufletului” (2018) ,de Nicolae Mărgineanu, dramă istorică și de actualitate.
- „Cardinalul” (2019), de Nicolae Mărgineanu, dramă istorică.
- „Andrei Rubliov” (URSS, 1965), de Andrei Tarkovski, frescă istorică, film-parabolă.
- „Căința” (URSS-RSS Gruzină, 1984), de Tenghiz Abuladze, parabolă politică.
- „Cetatea Novgorodului” (URSS, 1984), de Aleksei Saltîkov, film de război, film religios.
- „Maria, doamnă a toată Ungrovlahia” (2014), de Iuliana Mateescu, documentar.
Filmele vor fi prezentate de criticul de film Elena Dulgheru. Parteneri ai proiectului: Asociația ”Orante”, Fundația ARCUB, Asociația „Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești”, Ager Film.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024