Guvernul se pregătește de remaniere. Sorin Cîmpeanu, pe lista miniștrilor care ar urma să fie schimbați din funcție, alături de Virgil Popescu și Eduard Novak

Guvernul se pregătește de remaniere, tot mai multe surse anunțând că cel puțin trei membri ai Guvernului Ciucă ar urma să plece acasă.

Pe prima listă vehiculată de presă s-au aflat trei miniștri propuși pentru schimbarea din funcție, respectiv Eduard Novak (UDMR), Vasile Dîncu (PSD) şi Virgil Popescu (PNL).

Fiecare reprezintă un partid din Coaliția de guvernare.Toți trei au fost în centrul unor scandaluri, care au contat la analiza „performanței” lor în guvern, notează Antena 3.

Astfel, ministrul Sportului, Eduard Novak, nu a știut sau nu a vrut să cânte imnul României atunci când ar fi trebuit să o facă. De asemenea, a intrat în conflict cu mama sportivului Robert Glinţă, pentru că nu i-a pronunțat numele fiului său la întoarcerea în România.

Pe de altă parte, lui Eduard Novak nu i s-a părut deplasat că s-a cântat imnul Ținutului Secuiesc la un meci de hochei între România și Ungaria.

În plus, a semnat un controversat Ordin de ministru, conform căruia 40 la sută din jucătorii unei echipe trebuie să fie romani, o decizie contrară legislației Uniunii Europene.

Celui de-al doilea ministru vizat de remaniere, Vasile Dîncu, titularul portofoliului Apărării, i se reproșează, între altele, contractul de modernizare al bazei Kogălniceanu. Acesta a fost atribuit unui consorțiu din care face parte și compania Strabag, la care este acționar indirect oligarhul rus Oleg Deripaska.

Dîncu a mai spus că Marea Neagra este blocată din cauza minelor, la care președintele Iohannis a reacționat, catalogând declarația drept „o exagerare”.

Lui Dîncu i se reproșează anunțul că pregătește un proiect pentru majorarea veniturilor militarilor, fără a fi discutat subiectul în PSD și fără să aibă aprobarea coaliției. Nu în ultimul rând, proiectul de lege prin care România ar fi intrat in situație de criză  a fost redactat la ministerul Apărării iar Dîncu este bănuit că ar fi sursa care a transmis presei controversatul draft al legilor Securității Naționale.

De la PNL , pe picior de plecare ar fi ministrul Energiei, Virgil Popescu, care nu a gestionat bine problema preturilor mari la energie, notează sursa citată. Lui Popescu i se mai reproșează scandalul legat de prețul carburanților precum și faptul că ar fi efectuat cu întârziere plățile către companii.

Ulterior, surse de la Cotroceni au declarat pentru EduPedu că și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, se află pe lista de miniștri in discuție pentru o viitoare remaniere.

„Se așteaptă decizia președintelui Klaus Iohannis, dar la nivelul PNL și al Guvernului este o distanțare față de Cîmpeanu, din cauza proiectului de legi ale educației”, a declarat o sursă apropiată de Cotroceni.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Guvernul se pregătește de remaniere. Sorin Cîmpeanu, pe lista miniștrilor care ar urma să fie schimbați din funcție, alături de Virgil Popescu și Eduard Novak”

Comentariile sunt închise.