Mii de oameni au participat la Festivalul Inimo, organizat în Iași de părintele Dan Damaschin pentru a ajuta 10.000 de copii sărmani să meargă la școală.
„Sunt un preot şi am grijă de 10.228 de copii care trebuie îmbrăcaţi pentru şcoală. Aceşti bani obţinuţi din donaţii îi vom folosi pentru a ajuta toţi aceşti copii. Unind educaţia, faptele frumoase, vom fi fericiţi nu doar că ne-am distrat, ci şi că am făcut o faptă bună şi un copil fericit”, declara, pentru Agerpres, părintele Dan Damaschin, paroh la biserica din curtea Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă”.
Vineri, în prima zi de festival, pe scenă au urcat Direcţia 5, Damian Drăghici, Andra şi ansamblul etno-folcloric Plăieşii.
Pe aceeaşi scenă au urcat sâmbătă seara şi artiştii de la trupa Vunk, surorile Beregoi, iar în cursul zilei cei care au venit pe stadionul Emil Alexandrescu au avut ocazia să-i asculte pe Mioara Velicu, artiştii de la Rapsozii Botoşanilor şi Fanfara de la Chetriş. Seara a fost închisă de DJ Mandu.
„Educaţia e salvarea acestei ţări. Tocmai de aceea 10.228 de copii, datorită vouă, în această toamnă vor merge la şcoală complet echipaţi. Pe lângă asta, părintele Dan Damaschin mai are aici în Iaşi două centre de excelenţă, al treilea este pe drum. Va funcţiona din această toamnă. Aici învaţă 90 de copii. Ei primesc casă şi masă, plus alţi 20 de bursieri în oraş. Zic că merită aplauze. Mulţumesc Iaşi pentru povestea asta. Cu siguranţă la anul vor fi 15.000 de copii. (…) Trebuie doar să ieşim din rând şi să abandonăm confortul, propriul nostru confort. Aici în Iaşi este dovada că se poate. O dovadă pentru care eu tot spun, România te iubesc. Mulţumesc Iaşi pentru experienţa asta. Împreună am început o experienţă tare frumoasă”, a spus jurnalistul Alex Dima pe scena special amenajată în centrul stadionului Emil Alexandrescu, potrivit Agerpres.
La rândul său, Smiley a apreciat iniţiativa preotului Dan Damaschin de a organiza un festival al familiei, pentru a ajuta peste 10.000 de copii să meargă la şcoală cu haine, rechizite şi ghiozdane noi. Artistul a menţionat că astfel de gesturi pot fi făcute de fiecare dintre noi chiar şi la o scară mai mică.
„Pentru tot efortul ăsta pe care îl face părintele Damaschin, şi bănuiesc că sunt o grămadă de oameni în jurul lui, merită toată aprecierea noastră. Merită urmat acest exemplu de fiecare dintre noi. Nu neapărat pentru 10.000 de copii, dar măcar pentru unul. Cred că dacă am face fiecare câte un efort pentru cineva de lângă noi, atunci lumea asta ar fi mai bună, ar deveni mai bună. Am vedea schimbări cu adevărat dacă nu am aştepta de la alţii”, a afirmat Smiley în timpul concertului susţinut la festivalul Inimo.
Festivalul continuă şi în cursul zilei de duminică, pe scena de pe stadionul Emil Alexandrescu umând să urce Gaşca Zurli sau artiştii de muzică populară Laura Lavric, Gelu Voicu şi Carmen Macovei. În cursul serii vor susţine recitaluri The Motans, Feli, Connect-R şi Ştefan Bănică jr.
Spre deosebire de alte festivaluri, intrarea la Festivalul Inimo este gratuită. Accesul se face în baza unei donaţii în baza căreia spectatorii primesc câte o invitaţie. Cu banii strânşi, preotul Dan Damaschin, prin Asociaţia Glasul Vieţii, va achiziţiona îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite şi ghiozdane pentru 10.228 de copii. El are în grijă câteva mii de copii care provin din familii fără posibilităţi financiare.
Știri pe același subiect:
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
2 comentarii la „Iași/ Mii de oameni au venit la Festivalul Inimo, organizat de părintele Dan Damaschin pentru a ajuta 10.000 de copii sărmani să meargă la școală”
Comentariile sunt închise.