Vineri, 30 septembrie 2022, Biserica Ortodoxă Română aniversează 15 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh, a informat Biroul de presă al Patriarhiei prin intermediul unui comunicat de presă primit pe adresa redacției.
Cu acest prilej, între orele 09.00 – 11.00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală.
După Sfânta Liturghie, de la ora 11.00, va fi oficiată slujba de Te Deum, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate în viața Bisericii Ortodoxe Române şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în cei 15 ani de slujire patriarhală.
În continuare, la ora 12.00, în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, se va desfășura un moment festiv în timpul căruia vor fi prezentate mesajele din partea reprezentanților autorităţilor de Stat centrale şi locale, precum și din partea altor instituţii publice. Accesul la acest eveniment se va face doar pe bază de invitație.
Persoanele care doresc să transmită mesaje de felicitare se pot adresa Cabinetului Patriarhal prin e-mail ([email protected]), fax (0040.21.406.71.62) sau prin expediere poștală (Str. Patriarhiei, nr. 2, RO-040161, sector 4, București).
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024