Bursa socială pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate, a fost eliminată de Ministerul Educației prin Ordinul de ministru nr. 5.379 din 7 septembrie 2022, obținut de Edupedu.ro.
Decizia de a elimina toți elevii din mediul rural care sunt nevoiți să meargă în altă localitate la liceu, pentru că nu au în localitatea lor o astfel de instituție de învățământ, dintre beneficiarii burselor de ajutor social, nu a fost anunțată public de Ministerul Educației.
Din contră, discursul public al oficialilor de la conducerea instituției a fost în permanență despre majorarea bugetului de burse și despre din ce în ce mai mulți beneficiari de burse, notează sursa citată.
Totodată, elevii din clasa a V-a nu mai primesc deloc burse de merit.
Liceenii din mediul rural care care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, primeau bursa de ajutor social, iar acordarea bursei nu era condiționată de venitul net lunar al familiei. Măsura fusese introdusă în 22 decembrie 2021, prin ordinul de ministru 5.870/2021.
Cuantumul bursei sociale este de 200 de lei pe lună.
- 25 noiembrie. Șase ani de la sfințirea Catedralei Naționale - 25 noiembrie 2024
- Prezidențiale 2024/ Călin Georgescu, pe primul loc, cu 22,04%, după numărarea a 92% din voturi. Marcel Ciolacu trece pe locul 2 - 25 noiembrie 2024
- Prezidențiale 2024/ Seism pe scena politică din România. Luptă strânsă între mai mulți candidați pentru turul doi - 24 noiembrie 2024