Fostul fotbalist Mihai Neșu, grav accidentat în urmă cu 11 ani în timpul unui antrenament, reprezintă un model de bunătate și de credință, el considerând că cel care l-a accidentat i-a făcut un bine, viața lui schimbându-se radical de atunci.
Întrebat într-un podcast realizat de GSP ce mesaj are pentru fotbalistul care l-a accidentat atunci, Mihai Neșu a răspuns:
„Cred că i-a fost foarte greu. Am mai zis eu într-un interviu, cred că el nu știe ce bine mi-a făcut întâmplarea asta. Nu el, propriu-zis, că el n-a avut nicio vină, ci întâmplarea asta. În contabilitatea vieții mele, ce s-a întâmplat e un plus, chiar dacă la prima vedere pare ceva rău și greu de dus. Dar eu sunt convins că la sfârșitul vieții, când vom trage linie, cred că o să fie cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. A avut o turnură foarte drastică asupra vieții mele, m-a ajutat să am o viață bună acum. Știu că lui i-a fost foarte greu atunci, după accident, dar acum sper să să fi trecut peste asta, are și el o familie frumoasă. Eu niciun gând n-am avut atunci, după accident, să învinovățesc pe cineva pentru ce mi s-a întâmplat.
Așa a fost să se întâmple. E clar că n-a avut nicio vină. Așa a fost să fie! Primii ani au fost grei, normal, că nu voiam să accept. Dar nu dădeam vina… deși eu eram supărat, cum am zis, pe mulți oameni și pe multe lucruri, dar nu, nu și pe el. În jurul meu eram supărat pe tot felul de situații, dar era numai din cauza mea, că oamenii din jur n-aveau nicio vină, ei voiau numai să mă ajute. Am fost foarte supărat pe Dumnezeu. Dar apoi am realizat că totul are un sens!”
Acum, Mihai Neșu, prin intermediul Fundației pe care o conduce, construiește un centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități și o biserică, lângă Oradea. Cine dorește să ajute, poate trimite un SMS cu mesajul CRED la numărul 8844, astfel fiind donată suma de 2 euro.
- Prezidențiale 2024/ Secțiile de votare s-au deschis la ora 07.00. Românii își aleg noul președinte - 24 noiembrie 2024
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024