Părintele Mihail Bucă, mesaj de mulțumire pentru participanții la meciul caritabil pentru copiii bolnavi de leucemie: Mă înclin în fața tuturor!

Arhidiaconul Mihail Bucă, fondatorul Grupului Psaltic Tronos, a transmis, vineri, un mesaj de mulțumire pentru toți cei care au participat, într-un fel sau altul, la meciul caritabil de fotbal, organizat pentru copiii bolnavi de leucemie.

Evenimentul, intitulat „Fotbalul face bine! Alături de Irene și Secția de Oncohematologie Pediatrică I.C. Fundeni”, a fost organizat de Liga Legendelor. Simbolul campaniei este micuța Irene- Ecaterina, fetița părintelui Mihail Bucă, care este internată la Spitalul Fundeni, după ce a fost diagnosticată cu leucemie.

Iată mesajul părintelui Mihail Bucă:

„Nu degeaba este supranumit `sportul rege`! Am simțit-o, din nou, miercuri seara, când l-am avut, pe primitorul stadion de la Slobozia, chiar pe Regele fotbalului românesc, Gică Hagi, omul care ne-a scos pe străzi și ne-a umplut sufletul de fericire și mândrie că suntem români.

Miercuri a fost o zi specială, nu doar pentru mine și copiii de la Institutul Clinic Fundeni. Irene-Ecaterina a privit și ea, alături de soția mea, Daniela, pe un monitor, ceea ce se întâmpla la Slobozia. Desigur, nu știe ea ce este fotbalul, dar, în sinea ei, cred că a înțeles că toți cei prezenți au un suflet bun și sunt oricând dispuși să sară în ajutorul oricui, mai ales când este vorba despre copii bolnavi de leucemie.

Nu pot să descriu, în cuvinte, ce a fost la Meciul Legendelor. Chiar legende!

Miodrag Belodedici, omul cu suflet de aur, Lucian Sânmărtean, un ”magician” care a trecut și el prin momente extreme alături de soția sa, Dani Coman, ”eurofantasticul” României, alături de alți fotbaliști de mare clasă ca Adrian Neaga, Bogdan Argeș Vintilă, Florin Gardoș, Marian Savu, Eric de Oliveira și ceilalți au făcut ca, măcar pentru câteva zeci de minute, speranța să fie înlocuită de certitudine. Certitudine că nu suntem singuri, că toți copiii de la Fundeni au atenția tuturor.

Nu pot să nu îi amintesc și pe Daniel Ghiță, dragul meu prieten, pe Mihai Covaliu, președintele COSR, pe Dani Oțil, un om, nu vedetă, pe ”magicianul” Robert Tudor, pe Iulian Mihăilă, Răzvan Farmache, Leontin Toader, Marian Ene, Romeo Soare, Emil Nanu și Costel Enache, un om încercat și el. Mulțumiri și bunului meu prieten Alexandru Tudor, care a condus, de la centru, meciul dintre starurilor din ”Liga Legendelor” și cei din ”Naționala Voluntarilor”.

Mulțumim, Dl. Tucă membrul reprezentat al casei Regale. Mulțumim Marius Pătrașcu , un om cu multe inimi !!!!! Mulțumesc Asociației Liga Legendelor, care a organizat în timp record un astfel de eveniment.

Mulțumiri, Iulian Mihăilă cel care a făcut acestă mobilizare de suflete, omul care a suferit cu noi, omul care ne-a învățat ce este dragostea dusa pe cele mai mari orizonturi!!

Mă înclin în fața celor care au venit la meci, celor care au cumpărat bilete și nu au venit, dar și celor care vor mai cumpăra bilete virtuale, în continuare, de pe bilete.ro, pentru că toți banii vor ajunge la Sectia de Oncohematologie Pediatrică a Institutului Clinic Fundeni. Campania merge mai departe, pentru că ”Fotbalul face bine”!

Recunoștință totală pentru Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române, pentru toți jurnaliștii și angajații de acolo, pentru Ciprian Olinici și Iuliana Lazăr. Un loc special îl are Părintele Vasile Ioana, un neobosit prieten și sprijinitor al meu și al familiei mele. Mulțumesc și Lianei Stanciu, de la TVR, care nu a precupețit nicio clipă în a ne ajuta cu tot ce are mai bun și de preț.

Vă mulțumesc tuturor pentru implicare și susținere, pentru rugăciuni și mesaje!

Doamne-ajută! Haideți cu noi la Fundeni la secția Oncologie-pediatrica ,campania continuă!”, a transmis, vineri, pe Facebook, părintele Mihail Bucă.

Pe același subiect:

Legendele fotbalului, meci caritabil pentru copiii bolnavi de leucemie. Simbolul campaniei este micuța Irene, fetița părintelui Mihail Bucă (VIDEO)

„Alături de Irene!” Apelul Arhid. Mihail Bucă pentru fiica sa, care a fost diagnosticată cu leucemie acută mieloblastică

Arhid. Mihail Bucă, îndemn la rugăciune pentru copiii bolnavi de leucemie: Așa cum ați făcut-o pentru Irene, vă rog să vă aplecați și spre aceste suflete nevinovate!

 

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost