Părintele Pimen Vlad, mesaj superb depre viața la țară în România (VIDEO)

de
Sursa foto: captură de ecran

Părintele Pimen Vlad, starețul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, a transmis un cuvânt despre viața la țară în România.

„Să înțeleagă oamenii că nu-i ceea ce se spune, că „ suntem o țară de ratați! ” Nu! O țară în care a pus Dumnezeu toate binecuvântările . Toate, tot ce se poate, avem de toate!”, a subliniat părintele Pimen Vlad.

După clip, este transcriptul realizat de Chilie Athonită.

 

„Dragii mei, iată că ne vedem iarăși! Pe un fundal de cântat de cocoș. Ați auzit? Sunt undeva într-o zonă mai de munte, să spunem așa, țară-n munte! Este dimineața, așa, după odihnă. Am venit la o familie, care și-a construit o casă, așa, într-o zonă, să spunem oarecum locuită, că mai sunt și alții roată, dar la o margine de sat, mai în pădure. Într-un loc minunat, frumos, liniștit…munte în spate, pădure din ce mai vedeți roată, au și animale, au și păsări, din toate. Ce-i pe lângă casa omului. Oamenii se duc la muncă, muncesc, dar au locul lor în care când vin acasă se bucură cu adevărat. Locul acela la țară! Zona mai de munte, liniștită, aer curat, adică îl simți. Am dormit în noaptea asta aici –  simțeai aerul, cum se zice așa. Răcoros, dar în același timp curat.

Atmosferă de liniște

De asta avem nevoie: de un aer curat și totuși foarte mulți fug de așa ceva. Se mulțumesc cu aerul de la orașe. Mai ales de la orașe mari, aglomerate. Ca un fel de dependență de așa ceva! Știți că de multe ori tot am vorbit despre viața la țară, zonă mai de munte undeva, o viață care să fie mult mai liniștită. Fără prea mult acces la tehnologia asta. Uitați, ei, aici nu au nici semnal de telefon. Când au nevoie ies un pic mai încolo, mai spre sat. Și-atunci sunt liniștiți.

Aici, deodată, a murit totul –  și eu la telefoane – totul, mort. Deci nu mai ai contactul cu tot ce-ți oferă tehnologia, lumea, mas-media, toate astea. Deci intri într-o atmosferă de liniște. Parcă de taină, așa. Auzi doar păsările, animalele, cocoșul, vedeți parcă se-ntrece și el acolo; a văzut că vorbesc eu, vrea și el să se bage în seamă și să anunțe că-i și el pe acolo. Deci e o viață de liniște care te ajută mult mai mult să te liniștești și sufletește.

Puterea de a trăi realitatea

Să poți să trăiești realitatea. Că noi nu mai trăim realitatea. Realitatea înseamnă să calci pe pământ, să simți desculț, pe iarbă, frumos, uite au 4 copii familia de-aici, se duc la școală. Când vin îi vezi desculți pe iarbă, că tot în jurul casei e iarbă. În spatele casei e muntele. Poți să te duci cât vrei, până-n pădure încolo. Totu-i zonă, cum se zice, așa, nepoluată și nu-i departe de legătura cu oamenii. Se duc, lucrează acolo, copiii la școală, vine un pic mai ieșit așa. Și stau și mă gândesc de multe ori, că mulți oameni au renunțat la toate astea ca să se ducă la orașe. Pentru că li se pare că acolo e mai comod, mai frumos, copiii au acces la școli mai ușor, învață mai bine, dar fără să-ți dea seama în același timp că copiii sunt virusați. Nu numai de tehnologie, dar și contactul cu tot ce-ți oferă orașul, anturajele.

Diferența constă în simplitate

Pentru că întâlnesc o grămadă de cazuri, după ce au crescut copiii, de la 12, 13, 14, 15 ani în sus: probleme. Vin cu obiceiuri acasă care le iau de acolo de unde trăiesc. Aici făceam diferența, mă uitam la familia asta, copiii, cât de frumos crescuți, cât de… adică vedeai o simplitate. Copii care învață bine la școală! Dar își găsesc liniștea aicea. Adică altfel, vedeți cum sunt eu aci, să-și ia copilul caietul, cărțile, să iasă în natură, aici, să învețe. Mintea e mult mai limpede, tehnologie n-are care să-l distragă. Și-atunci, mintea-i limpede, învață cum trebuie și sunt și premianți la școală. Deci se poate și lucrul ăsta. Să ne gândim că Dumnezeu ne-a oferit întotdeauna toate posibilitățile, dar ne-a lăsat liberi.

Avem de ce ne bucura

Și totul depinde de noi, ce facem. Ce cale alegem, vrem comoditate? Găsim comoditate, la oraș, 8 ore de muncă, vii acasă, dai drumul la televizor, intri pe internet… Dar doar asta-i viața noastră? Limitată la lucrurile astea? Să nu ne bucurăm de tot ce-a creat Dumnezeu, de tot ce ne-a oferit Dumnezeu de-atâtea frumuseți, nu vedeți că acum am fost un pic prin țara asta. Deci atâta frumusețe, peste tot. Atâția munți avem, frumoși, cu păduri de brad de tot felul. Liniște. Ape frumoase peste tot, am ajuns chiar și la Dunăre, m-am bucurat acolo. Frumos. După aia prin toți munții ăștia pe unde am ajuns, m-am bucurat de toate! Pentru că avem lucruri frumoase, locuri frumoase, oameni frumoși, oameni buni, oameni credincioși!

Cultivăm subaprecierea proprie

Mereu s-a încercat să ni se spună că românii nu-s buni de nimic, că nu-s capabili, că nu-s așa…știu eu, în tot felul. Să ni se implementeze că nu suntem buni de nimic. Și tocmai invers! Avem premianți, olimpici peste tot, mă uit la sportivii noștri, vin acasă cu medalii de aur, cu tot! Și nu numai, neajutați atât de mult de partea asta a statului. Pe cheltuiala părinților, pe efortul lor și aduc medalii acasă, în România! Olimpici de peste tot. Avem oameni foarte capabili, am umblat, am stat de vorbă, am văzut. oameni foarte frumoși. Deci putem spune că dintre cele mai frumoase popoare din lume și femei foarte frumoase, deci tot ce vrei în țara asta este.

Pământurile rodesc din belșug, Dumnezeu dă ploaie. Deci de toate se fac și totuși românii noștri s-au dus să-și găsească liniștea și traiul bun pe toate meleagurile pământului. Și stau și muncesc, au câte două facultăți făcute și duc și îngrijesc de alții sau muncesc la munca câmpului prin străinătate. Bineînțeles, în țară le e rușine să facă lucrul ăsta! Dar acolo îl fac.

Exemplu de adaptare

M-am bucurat că am întâlnit multe familii care îmi spunea:

– Părinte uite ne-am întors și noi cu totul în țară după 20 de ani, încercând să ne acomodăm acum, că după atâția ani…copiii la școli samd.

M-am bucurat că a început să se întoarcă în țară. N-o să fie atât de ușor: e muncă, e greu, dar nu-i imposibil, până te adaptezi un puc, până te așezi. Atâtea sate care au rămas aproape pustii. Da, se găsește – e un pic mai greu, un pic de muncă. Dar trăiești mai simplu, mai curat, mai frumos, și asta te apropie și mai mult de Dumnezeu, te ajută să te apropii de Dumnezeu, că depinde de fiecare. Nu că la oraș ar fi imposibil. Sar sunt atâtea și atâtea care te distrag de la toate astea. Te-ai dus casă repede la televizor: o știre, ceva. Internetul îți mai spune altceva și-ajungi la un moment dat la o stare de oboseală și-o stare de nu mai știi să te bucuri . Adică totul, la o viață de-asta permanent, nu mai e cum trebuie. Nu! Trebuie un pic să ne gândim mai bine la viața noastră.

Desprinderea de modernism

Pentru ce suntem făcuți? Să ne bucurăm de tot ce avem în jur și să-l slăvim pe Dumnezeu. Și-n felul ăsta, chiar ajungem să trăim frumos, să ne bucurăm. dar un pic trebuie să ne rupem de modernismul ăsta. Că nu ai cum să trăiești în el, băgat acolo, în toată tehnologia, în toată nebunia asta și să poți sta și liniștit; că nu te lasă, iți dă o dependență. Și-atunci când reușești un pic să guști din viața asta frumoasă, liniștită, nu te înduri s-o mai lași. Pentru că-i frumoasă, e în natură. E aproape de Dumnezeu. Dar bineînțeles, să fim în legătură cu Dumnezeu! Cum am mai spus-o de atâtea ori: spovedanie mai deasă. Un pic de împărtășanie.

Lăsați copii să vină la Mine (Luca 18,16)

Mă uitam aici în țară la noi, anumite lucruri care nu mi-au plăcut. Sunt liberi fiecare, dar prea mult la copii.. de exemplu dacă au ajuns la 7 ani, le spune, că eu vindecat totdeauna copiii mici până la 7 ani, împărtășiți în fiecare duminică și sărbătoare. După aceea, la fel, împărtășiți, dar să înceapă ei, de la 7 ani un pic să spună ei, acolo, prostioarele lor, ce fac, ca să se obișnuiască cu spovedania. Nu că ar avea nu știu ce, dar încetul ăsta, până la 12-13 ani, abia ei se obișnuiesc să spună tot și le vine mai ușor mai târziu, când îi mai prinde o leacă flama, cu toată nebunia lumii. Dar asta nu înseamnă că trebuie opriți, să nu mai fie împărtășiți săptămânal, sau să începi să le pui zile de post. Că am văzut, copiii pe 8 ani, 9 ani: „ Aaa! Nu te-ai spovedit, înapoi, nu te împărtășesc!” sau

„ -Când te-ai spovedit ultima oară?

– Păi, de-o săptămână.

– Îi muuult! Nu, înapoi! ”

Stai un pic, e copil! O mai fi făcut și el câte-o boacănă micuță dar nu trebuie să-l îndepărtezi. Trebuie să-l apropii. Adică, părerea mea este și cred că la mulți alții, copiii, până încep ei, cum zice să guste viața așa cât de cât, pe 12-13 ani încolo, mai mult: care-s curați, împărtășiți-i în fiecare duminică. Că-i ajută pentru ceea ce o să întâlnească mai târziu în lumea asta. Că-i atâta nebunie în lume și dacă nu-s pregătiți n-o să facă față.

Pregătire pentru a înfrunta lumea

Și-atunci: spovedanie, împărtășanie, toate astea îi apropie mai mult și îi întărește. Îi apropie de Dumnezeu și îi întărește să facă față la toate. Și nu trebuie să le dai nu știu ce post. Mai ales copiilor care încep să țină miercurea, vinerea post și ei, așa. Cresc un pic, nu trebuie să le mai dai nu știu ce post. 3 zile de post înainte de împărtășanie; dacă eu am spus și-n alte dați – dacă omul ține posturile de peste an, miercurea, vinerea, u trebuie să îi mai dai. I-ajunge o zi de post înainte de împărtășanie. Nu să-l încarci, că-l îndepărtezi pe copil, îl îndepărtezi de Dumnezeu, de Sfintele Taine și ajungi la moment dat că nu-și mai dorește el dacă tu-l ții la distanță.

În primele veacuri creștinii se împărtășeau în fiecare zi

Sau mai este obiceiul în țară la noi, că la 40 de zile, a trecut copilul de 7 ani, îl împărtășești la 40 de zile. Cum să-l împărtășești la 40 de zile? Nu are păcate, nu are lucruri opritoare. Să nu uităm că-n primele veacuri creștinii se împărtășeau în fiecare zi! Trebuie un pic de discernământ! Nu luate ca legi. Ca legi care nu există nicăieri. Nu-s canoane, nu-s ca să oprească – deci nu există. Doar că-s obișnuințe în anumite locuri, obiceiuri, că nu, n-ai voie mai des de atât. Dar cine a spus lucrul ăsta? Cine-a spus să-l oprești de la Hristos! Nu! E nevoie cât mai mult. Mai ales copiii. Copiilor, până pe la 12-13 ani nu ai cum, mai ales dacă-ți mai spune prostioarele lor, dă-le drumul în fiecare duminică să se împărtășească, pentru că au nevoie, să devină puternici să facă față la toată nebunia lumii, cum am spus, când ajung mai mari și pleacă de acasă Deci e nevoie. Da!

Dobândirea păcii 

Ce să vă mai spun? Sunt lucruri frumoase în țara noastră, să știți! O țară minunată. Care mai puteți, de prin străinătate, nu sunteți pe-acolo legați prea mult, mai încercați să vă retrageți în țară. Unde puteți, unde aveți o căsuță, sau aveți posibilități – luați-vă o căsuță, o bucățică de pământ, pentru că viața la țară te apropie mai mult de Dumnezeu. În greutățile ei, dar ești într-o viață mult mai simplă. Nu că nu este mântuire și la oraș, dar  e multă nebuneală, te distrage, te prinde, te atrage, prietenii, anturaje și atunci nu mai ai timp de celelalte.

Toate darurile vin prin Maica Domnului

Deci, acum eu v-am spus lucrurile astea, cu tot dragul, pentru c-am umblat un pic în țara noastră. Și-am văzut lucruri frumoase, oameni frumoși și de asta încerc, adică, un pic, să înțeleagă oamenii că nu-i ceea ce se spune, că „ suntem o țară de ratați! ” Nu! O țară în care a pus Dumnezeu toate binecuvântările . Toate, tot ce se poate, avem de toate! E-o țară bogată, la noi dă Dumnezeu ploaie, cresc peste tot și peste toate, numai să fim cum se zice, lăsați în pace și țara noastră s-ar ridica de la sine. Avem de toate, dar să punem un pic de suflet și să punem umărul la ea și bineînțeles să-i cerem ajutorul Lui Dumnezeu, că fără Dumnezeu nu putem face nimic! Și-n special la Maica Domnului. Multă rugăciune. Multă nădejde. Să-i cerem ajutorul, că ea-i legătura noastră cu Cerul. Toate darurile vin prin Maica Domnului.

Și-atunci, să vedeți cum prosperă toate, cum oamenii devin mai buni, mai îngăduitori, dar e nevoie să cerem ajutorul. Și să ne dă-m silința ți noi un pic. Și atunci se fac minuni în viața noastră și cu țara noastră.

Să vă ajute Maica Domnului, să vă aibă în pază! Și să nu deznădăjduiți niciodată, pentru că o avem pe Maica Domnului ca mamă. Nu ne lasă niciodată. E de ajuns să strigăm un pic la ea și ea ne ia în brațe.

Doamne ajută, să ne ajute Maica Domnului!”

 

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost