Polonia se va opune reducerii finanțării europene către Ungaria, a declarat premierul Mateusz Morawiecki, după ce Comisia Europeană a amenințat, duminică, Budapesta că îi taie 7,5 miliarde de euro din banii alocați.
Comisarul european pentru buget Johannes Hahn a anunțat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Ungaria s-a angajat să informeze Comisia cu privire la punerea în aplicare a măsurilor de remediere a situaţiei până la 19 noiembrie.
În așteptarea implementării acestor reforme, a explicat Johannes Hahn, Comisia Europeană a propus statelor membre să suspende 7,5 miliarde de euro din finanţarea europeană către Ungaria „din cauza riscurilor legate de corupţie.”
Reacția premierul Poloniei, țară pusă la zid de Bruxelles în mai multe rânduri, nu a întârziat să apară.
„Polonia se va opune cu toată forţa oricărui demers al instituţiilor europene care ar urmări să priveze de fonduri o ţară membră, în acest caz Ungaria, într-un mod complet neautorizat”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki într-o conferinţă de presă, au transmis agențiile de presă internaționale, citate de Agerpres.
Reamintim că, în luna iulie, a anunțat că va declanșa proceduri de infringement împotriva Ungariei și Poloniei din cauza legislației privind comunitatea LGBT.
De altfel, Polonia, Ungaria și Slovenia au fost cele mai criticate țări în raportul Comisiei Europene despre statul de drept în UE, document dat publicității, în 21 iulie, după cum a relatat RostOnline.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024