Preşedintele Ungariei anunţă crearea unei reţele a preşedinţilor de stat PRO-familie. Primul înscris, președintele Serbiei

Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, a anunţat, vineri, crearea unei reţele de preşedinţi de stat pro-familie, la o conferinţă de presă susţinută împreună cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, la Belgrad, anunță MTI.

Aceasta va fi o reţea care va reuni preşedinţii care sunt orientaţi spre familii şi acordă sprijin pentru acestea, a subliniat şeful de stat maghiar, invitându-l apoi pe preşedintele Serbiei să se alăture primul acestei reţele.

Katalin Novák a explicat că şeful de stat sârb a dovedit, atât personal, cât şi ca preşedinte, cât de importante sunt familiile pentru el. Este în interesul său şi chiar are de gând să facă tot posibilul pentru ca şi tinerii din Serbia să primească sprijin atunci când doresc să îşi întemeieze o familie.

Anunțul președintelui Ungariei a fost făcut imediat după întâlnirea de miercuri cu președintele României, Klaus Iohannis, însă președintele nostru nu a fost menționat de Katalin Novak în discuția despre șefii de stat pro-familie.

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost