Un investitor din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, vrea să intre în acționariatul Romelectro, una dintre cele mai mari și mai vechi companii românești specializate în lucrări de construcții pentru proiecte din energie, aflată în insolvență, profitând de o modificare legislativă recentă, anunță Profit.ro.
Potrivit sursei citate, a fost deja aprobată de principiu o finanțare pentru companie, ce urmează a fi acordată de firma respectivă, Visioncom Investment – Sole Proprietoryship L.L.C., firmă înregistrată în Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.
Visioncom Investment – Sole Proprietoryship L.L.C. și-a manifestat interesul de a acorda Romelectro o finanțare în valoare de 15.960.000 lei convertibilă în acțiuni. Suma de 15,96 milioane lei este apropiată de cea a cuantumului capitalului social al Romelectro, la valoarea nominală a acțiunilor, de 15,63 milioane lei.
Portița legislativă
În iunie, o delegație guvernamentală românească, condusă de premierul Nicolae Ciucă și din care a făcut parte și ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vizitat Emiratele Arabe Unite, având discuții cu șeful statului, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, inclusiv cu privire la cooperarea în domeniul energetic dintre cele două țări.
Un act normativ de modificare a Legii insolvenței, adoptat în iulie, a introdus în lege noțiunea de „finanțare intermediară”, definită ca „orice finanțare, inclusiv constituire de garanții, credit furnizor cu termen de plată mai mare de 90 de zile, acordată de un creditor existent sau un creditor nou, (…) pe durata perioadei de observație, în procedura insolvenței”, aceasta trebuind să fie „rezonabilă și imediat necesară pentru ca activitatea debitorului să se poată derula în continuare sau pentru ca valoarea afacerii debitorului să fie păstrată ori sporită”.
Potrivit noii forme a legii, finanțările intermediare acordate debitorului, cu aprobarea adunării creditorilor, beneficiază de prioritate la restituire. Aceste finanțări se vor garanta, în principal, prin afectarea unor bunuri sau drepturi care nu formează obiectul unor cauze de preferință, iar în subsidiar, dacă nu există astfel de bunuri sau drepturi disponibile, cu acordul creditorilor beneficiari ai respectivelor cauze de preferință.
Cine controlează Romelectro
Conform termene.ro, Romelectro este controlată de mai mulți acționari români, persoane fizice, cei mai mari fiind Viorel Gafița (27,55% din capital), Gabriel Lucian Rădulescu (27,45%), Octavian Dan Georgescu (13,7%) și Ștefan Camil Georgescu (13,7%).
În iulie 2022, firma de administrare judiciară Euro Insol, la care practician coordonator este Remus Borza, consilier onorific pe probleme economice al premierului Nicolae Ciucă, a fost desemnată de către Tribunalul București drept administrator judiciar al Romelectro, conform Profit.ro.
La data intrării în insolvență, în februarie, Romelectro avea contracte de execuție și montaj, aflate în diverse stadii de realizare, cu Transelectrica (în număr de 9), Complexul Energetic Oltenia (3), Hidroelectrica (2) și ANIF (2), fiind totodată în negocieri cu Romgaz (pentru reluarea lucrărilor la centrala nouă de la Iernut), cu Hidroelectrica (pentru reluarea proiectului AHE Jiu) și cu Transelectrica (pentru finalizarea proiectelor strategice de retehnologizare și modernizare a stațiilor electrice Smârdan și Stâlpu).
Compania a terminat anul trecut cu pierderi de circa 190 milioane lei, la venituri totale de 101,7 milioane lei, și cu un număr mediu de 116 angajați. În tabelul preliminar al Romelectro figurează creanțe acceptate în sumă totală de peste 735 milioane lei.
Istoric
Romelectro este fosta întreprindere de comerț exterior a Ministerului Energiei din Republica Socialistă România, înființată în 1971 pentru executarea de lucrări de profil în state precum Irak, Iran, Iordania, Egipt, Liban, Filipine sau Thailanda. După căderea comunismului, compania a fost privatizată în 1994 prin metoda MEBO, respectiv prin distribuirea de acțiuni salariaților.
Pe același subiect:
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024