România este țară invitată de onoarea la Târgul Internațional de Carte de la Belgrad, unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din sud-estul Europei, anunță Ministerul Culturii.
Târgul are loc în perioada 23 – 30 octombrie 2022.
Sub motto-ul „Books for Friends” (BFF), peste 30 de autori români vor fi prezenți la standul României, un spațiu generos și modern, de 210 mp. Vor fi expuse noutăți editoriale românești (beletristică, non-ficțiune, cărți pentru copii și tineret, artă) și vor avea loc peste 30 de evenimente la care participă scriitori, editori, traducători, jurnaliști culturali și profesori universitari din ambele țări.
„Cel mai iubit poet român în Serbia, Nichita Stănescu, va fi figura centrală a conceptului grafic al prezenței României la Belgrad și va fi evocat într-un eveniment intitulat „Belgradul în 5 prieteni. Prietenul meu, Nichita”, organizat în colaborare cu Asociația Scriitorilor din Serbia, editura Filip Višnjić și Muzeul Național al Literaturii Române.
Printre autorii invitați care se vor întâlni cu omologi din Serbia și mai ales cu publicul cititor se numără: Gabriela Adameșteanu, Veronica D. Niculescu, Tatiana Țîbuleac, Doina Ruști, Ioana Pârvulescu, Filip Florian, Radu Pavel Gheo, Lucian Dan Teodorovici, Bogdan Alexandru Stănescu, Iulian Ciocan, Augustin Cupșa, Cosmin Perța, Claudiu Komartin, Robert Șerban, Radu Paraschivescu, Vlad Zografi, Mihai Firică, Slavomir Gvozdenovici. Rolul de moderator va fi preluat de autori și jurnaliști din ambele țări – Paula Erizanu, Adina Popescu, Luminița Corneanu, Virginia Popovici, Oana Hergenröther, Daniela Popov și alții.
Dintre partenerii sârbi cu care scriitorii români se vor întâlni, îi menționăm pe cunoscuții prozatori Svetislav Basara și Dragan Velikić, într-un dialog cu Gabriela Adameșteanu și Filip Florian, cercetătoarea Aleksandra Kolaković care va discuta despre diplomație culturală cu istoricul Adrian Cioroianu, poeții Igor Marojević și Radmila Petrović prezenți la o serie de lansări de volume de poezie, jurnaliști culturali, editori și, nu în ultimul rând, traducătorii din literatura română cărora li se datorează amploarea acestor manifestări.
Nu lipsesc reprezentanți ai literaturii de limbă sârbă din România și de limbă română din Serbia. Unul dintre evenimentele mult așteptate se intitulează „Cei 10 fără frontiere” la care participă autorii: Slavomir Gvozdenovici, Liubița Raichici, Ljubinka Stankov, Borco Ilin, Goran Mrakić, Valentin Mic, Mircea Lelea, Mariana Stratulat, Aurora Rotariu Planjanin și Ioan Baba.
Sediul Asociației Scriitorilor din Serbia va găzdui în serile de vineri, 28 octombrie, și sâmbătă, 29 octombrie, Electric Night I și II – maraton literar cu participarea a 16 scriitori români. Fundalul muzical va fi asigurat de Electric Brother și NotSoCommonDJ”, se precizează în comunicatul de presă.
„Dialoguri profesionale. Noutăți în literatura română și sârbă” se intitulează două evenimente dedicate profesioniștilor cărții, organizate în colaborare cu Institutul Cultural Român. Ele au scopul de a intensifica traducerile literare și colaborările editoriale între cele două spații culturale.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024