În China tocmai s-a încheiat Congresul Partidului Comunist.
La final merită remarcate două chestii:
1. Actualul dictator, secretar general al PCC și președinte al Chinei, Xi Jingpin, l-a umilit în public pe fostul dictator, secretar general al PCC și președinte al Chinei, Hu Jintao. Cam așa își dau la gioale dictatorii între ei. Vă dați seama în ce teroare trăiește clasa privilegiată a comuniștilor chinezi? Dacă până și fostul lor lider suprem, de altfel un bătrânel senil ca Biden, a fost luat pe sus și dus cine știe unde, oare ce li se poate întâmpla lor? Uitați-vă cum îl trec transpirațiile pe cel ce statea la podium, la dreapta fostului președinte. Ce-o fi în capul lui? Pun pariu că se gândește dacă nu e rândul lui să fie luat pe sus de gorile și dus cine știe unde.
2. Chiar și în rândul nomenclaturii comuniste chineze există clase sociale: elita de gradul unu care a stat pe podium în prima linie, elita de gradul doi care a stat tot pe podium, dar în spatele elitei de gradul unu și elita de gradul trei care a stat inghesuită în sală. Mii de oameni înghesuiți într-o sală, într-o țară în care politica oficială este cea de zero cazuri COVID!
Și doar elita de gradul unu nu poartă mască. Asta într-o țară în care de peste doi ani, odată cu declanșarea pandemiei de gripă chinezească, nu mai există nici măcar spoiala de libertate cu care se lăudau comuniștii chinezi până atunci. O țară în care de peste doi ani de zile sunt săltați de pe stradă și făcuți dispăruți toți cei ce se opun restricțiilor aberante impuse de autoritățile comuniste.
Câtă sfidare din partea lui Xi Jingpin! Și când te gândești că sunt unii care dau China ca exemplu pozitiv…
- Curtea Penală Internațională a emis mandat arestare pe numele premierului Netanyahu - 21 noiembrie 2024
- Efectul Trump. Episod de desene animate cu subiect LGBT, retras de la difuzarea pe Disney Channel - 18 noiembrie 2024
- ULTIMA ORĂ/ Reacții la decizia lui Biden privind lovirea Rusiei. Donald Trump Jr: Vor să se asigure că va începe cel de-al Treilea Război Mondial - 18 noiembrie 2024
Ce a fost in Romania in 89 , urmeaza in China in curand , asa cum la ultimul Congres , Ceausescu reales a fost trimis in istorie de ESALONUL II PCR , si de esalonul II , ARMATA ,asa va fii acum la ei , dar AVAND IN VEDERE CA ESTE CHINA , iar dupa ratarea pietei TIEN-AMEN de cattre ” democratia americana ” , cu concluziile trase de atunci de catre Securitatea Chineza , s-ar putea sa avem ” modelul” rus in China , ADICA CONDUCEREA SECURITATII PRIN REPREZENTANTUL SAU ALES ” DEMOCRATIC ” Asteptam sa vedem care dintre cele doua structuri nationale vor prelua puterea , fiindca totusi ” tzunamiul chinezesc ” indiferent sub ce forma va fii va afecta cu adevarat toata lumea , acum cu UKRIANA este doar o ” joaca ” si un ” test geoipolitic „