Dan Negru: Oricare ar fi deznodământul Simonei Halep, să-i convingem pe copii că e mai bine să eșuezi onorabil, decât să reușești prin fraudă!

Realizatorul TV Dan Negru a transmis, luni, un mesaj referitor la suspendarea Simonei Hapel, în care a subliniat că miza acestui caz este morala transmisă copiilor, potrivit căreia munca e singura valoare.

„Sportul e de mulți ani ultima redută morală a românului. Dacă Simona pierde, vor fi mulți care vor spune că nu se poate fără să furi.

Oricum s-ar termina povestea Simonei Halep, antrenorii de copii din țară au un rol important de acu’ înainte. Simona a fost reperul reușitei prin muncă cinstită. A fost motorul României cinstite într-o țară în care furtul e brand!

A zis-o Caragiale că „în România, lingușirea și hoția sunt virtuți”.

Se fură fabrici, doctorate, visuri, orice.

Cei care sunt prinși furând fac pușcărie câteva luni și apoi rămân cu averea.

Ei sunt șmecherii, ceilalți sunt fraierii…

Să le spunem copiilor că nu e așa !

În povestea Simonei Halep, miza nu mai e Simona, ci copiii care învață că munca e singura valoare. Să-i convingem că așa e !

Oricare ar fi deznodământul Simonei, să-i convingem pe copii că mai bine să eșuezi onorabil, decât să reușești prin fraudă”, a scris, luni, pe Facebook, Dan Negru.

Reamintim că Simona Halep (31 de ani, locul 9 WTA) a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la ediția US Open din acest an, după cum a relatat RostOnline.

 

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost