Dan Puric: La nivel international, românii sunt tratați ca obiecte, nu ca oameni. Salvarea poporului român: credința și familia

Actorul Dan Puric a discutat, într-o intervenție la un post de televiziune, despre destinul României, despre modul în care sunt tratați românii la nivel internațional, precum și despre  capacitatea poporului român de a renaște de fiecare dată cu ajutorul credinței.

„Au aparut voci ce mimează, sunt așa, un fel de virus versatil, care omoară eficiența unei reacții organice. S-ar putea să apară haștagiste care să ne povestească despre cum este sa fii mamă. Până și conceptul de mamă începe să dispară. Oamenii, mai ales în Occident, sunt foarte repede cumpărați de ideologie. În România, mai puțin, dar au intrat și aici. Se încearcă să se dizolve neamul, naționalitatea. La momente de restriște, noi românii ne-am retras în credință și în familie.

L-am auzit pe președintele Franței, Emmanuel Macron când spune că nu avem valori comune. Atunci ce avem? Avem adidașii lui cu care a fost la înmormântarea reginei. Eu nu aș fi îndrăznit să vin așa la înmormântarea cuiva. Materintatea nu se discuta, ea este. Mama nu se discută, ea este. Exact ca ortodoxia. Mama are un pas către divinitate, ea naște. Eu cred că poporul român va fi slavat doar prin credință. Țăranul român nu are nicio legă cu Macron în adidași. Pe femeie o costă creșterea unui copil. Așa este și cu neamul românesc. Am vazut 2 bărbați cu copii în brațe. Nu am nimic cu homosexualii, dar sunt folosiți politic. Poporul român are o îngăduință așa de mare de era să iasă din istorie.

Noi românii, la nivel internațional, suntem tratați ca obiecte, nu ca oameni. Grădinarul actual al omenirii alege cea mai orobilă buruiană și o crește, iar florile sunt date la o parte. De la 1690 până pe la 1840, cam odată la 10 ani, în România erau năvăliri peste noi. De 7 ori am fost invadat de britanici și francezi, de austrieci, de 13 ori de turci și tătari. Au fost lipsuri, inconsecvență politică, statală. Dar ne-am refăcut cu credință în Dumnezeu. Suntem o țară tristă, plină de umor. Marele poet național Mihai Eminescu a spus, despre clasă politică, că este ca un fel de populație flotantă care are o patrie, întâmplătoare – România. Nu are nicio legatură cu destinul țării. Clasa politică e un parazit al destinului românesc”, a spus Dan Puric în emisiunea „Culisele Statului Paralel”.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Dan Puric: La nivel international, românii sunt tratați ca obiecte, nu ca oameni. Salvarea poporului român: credința și familia”

Comentariile sunt închise.