Divizia de elită a Armatei SUA se antrenează în România, gata să acționeze în orice câmp de luptă. Președintele Serbiei: Ne apropiem de „o furtună perfectă”

După 80 de ani de la debarcarea în Normandia în Al Doilea Război Mondial, Divizia istorică 101 Aeropurtată a Armatei SUA a revenit în Europa, de data aceasta chiar în România, la Baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

Unitatea de infanterie ușoară, supranumită „Screaming Eagles”, este pregătită să acționeze în doar câteva ore pe orice câmp de luptă, explică jurnaliștii americani de la CBSNews, veniți în România pentru realizarea unui reportaj pe această temă.

CBS News s-a alăturat comandantului adjunct al diviziei, generalul de brigadă John Lubas, și colonelului Edwin Matthaidess, comandantul echipei de luptă a Brigăzii a 2-a, pe un elicopter Black Hawk pentru călătoria de o oră până la marginea teritoriului NATO, în România, aflată la puțin peste 600 de kilometri de granița cu Ucraina, potrivit Radio Europa Liberă.

„Suntem gata să apărăm fiecare centimetru de teritoriu NATO”, a declarat John Lubas pentru CBS News.

Exercițiile militare atât de aproape de această graniță sunt un mesaj clar pentru Rusia și pentru aliații NATO ai Americii, că armata SUA este aici, relatează jurnaliștii americani.

„Adevărata semnificație pentru mine, să am trupele americane aici, este ca și cum ar fi să ai aliați în Normandia înainte ca vreun inamic să fie acolo”, a declarat generalul-maior român Iulian Berdilă pentru CBS News, referindu-se la bătălia de referință din cel de-Al Doilea Război Mondial, de pe coasta de nord a Franței.

Forțele americane au înființat o garnizoană la baza aeriană a armatei române. În total, aproximativ 4.700 de soldați de la baza 101 Airborne din Fort Campbell, Kentucky, au fost dislocați pentru a întări flancul estic al NATO.

„Ne apropiem de o furtună perfectă!”

Desfășurarea Diviziei 101 Aeropurtată a Armatei SUA în România aduce mai aproape agravarea bruscă a situației din Ucraina, care poate fi numită o „furtună perfectă”, a declarat președintele sârb Aleksandar Vucic.

„Ne apropiem de ceea ce am numit o furtună perfectă la ultima întâlnire. Când ai astfel de poziții opuse și când toată lumea țintește ultimele limite. Este suficient să ne uităm la forțele cu care Rusia intră acum în Ucraina. Când vedeți că americanii au trimis cea mai bună unitate din lume- iar aceasta este Divizia 101 Aeropurtată- a adus-o în România și a desfășurat-o la câțiva kilometri de granița cu Ucraina, atunci vă devine clar ce ne așteaptă, dacă va ajunge la o ciocnire directă sau nu. Este clar pentru dumneavoastră că nu există concesii aici și îmi este clar cum se va dezvolta în continuare acest lucru și cum va afecta țara noastră”, a declarat Vucic, potrivit Știripesurse.

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost