Senatorul Claudiu Târziu a avertizat cu privire la starea Educației din România, menționând că este nevoie de viziune, astfel încât să se recupereze ce se mai poate și să se salveze noile generații, prin îndreptarea lor pe drumul cel bun.
Declarațiile au fost făcute, vineri, 30 septembrie 2022, în cadrul dezbaterii „Educația din România, la răscruce?”, la care au participat profesori, intelectuali și reprezentanți de seamă ai mediului educațional românesc.
„Suntem pe picior de război. Războiul româno-român s-a întețit. Este un război care se duce cu mare pierderi, inclusiv la nivelul Educației.
Este un război care amenință să desființeze statul numit România și să anihileze poporul român.
Dacă aveam îndoieli în privința celor spuse, până să intrăm în Parlament, astăzi nu le mai am. Văd exact cum lucrează acești oameni împotriva românilor. Lucrează într-un program, dar și pentru că sunt total insensibili la tot ceea ce este românesc.
Noi avem de articulat o viziune a ceea ce trebuie să fie educația în România, astfel încât să recuperăm ce se mai poate recupera și să îndreptăm noile generații pe drumul cel bun.
Senzația generală este că am scăpat hățurile de mulți ani și că am ajuns într-o situație absolut deplorabilă, în care ne prefacem că facem educație și în care ne confruntăm cu o lipsă acută de oameni care să știe ce au de făcut la locurile lor de muncă, acolo unde se întâmplă să lucreze la un moment dat. Mulți au tot felul de diplome, în baza cărora nu muncesc niciodată, pentru că acele diplome nu sunt acoperite și de competență”, a declarat președintele CNC AUR, senatorul Claudiu Târziu.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024