Peste o sută de mii de pelerini, mai precis 105.700, a fost numărul celor care au așteptat să se închine la moaștele așezate în baldachinul de pe Dealul Patriarhiei în perioada 22-28 octombrie 2022, cu prilejul sărbătorii Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, anunță Basilica.
Organizatorii și instituțiile implicate au făcut publice și cifre:
Sâmbătă, 22 octombrie: 1.400 pelerini;
Duminică, 23 octombrie: 4.900 pelerini;
Luni, 24 octombrie: 10.000 pelerini;
Marți, 25 octombrie: 27.500 pelerini;
Miercuri, 26 octombrie: 21.100 pelerini;
Joi, 27 octombrie: 24.000 pelerini;
Vineri, 28 octombrie: 16.800 pelerini.
Alături de moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, în baldachinul de pe Dealul Patriarhiei au fost așezate și celelalte două racle cu moaște din patrimoniul Catedralei Patriarhale: cele ale Sf. Împ. Constantin și mama sa, Elena, și cele ale Sf. Ier. Nectarie.
Pe toată perioada pelerinajului, alături de aceste relicve sfinte a fost așezat și un fragment din moaștele Sf. Ier. Grigorie Palama, unul dintre cei trei ocrotitor ai Anului omagial și comemorativ 2022, declarat în Patriarhia Română Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinților isihaști Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama și Sf. Paisie de la Neamț.
Moaștele Sf. Grigorie Palama, practicant al isihasmului și teolog al luminii necreate, au fost aduse din Grecia de Mitropolitul de Veria, Naousa și Kampania, eparhia în care se găsește Tesalonicul, cetatea păstorită de sfânt,
La predica din ziua de sărbătoare a Sf. Dimitrie cel Nou, Patriarhul României a afirmat că ocrotitorul Bucureștilor a fost un sfânt isihast, iar Sf. Ier. Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, a fost rodul apărut peste 1300 de ani al îndemnului făcut de Sf. Ap. Pavel tesalonicenilor: Rugați-vă neîncetat!
Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, a declarat că-și dorește să mai viziteze România, iar cu o proximă ocazie ar putea aduce și moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie, izvorâtorul de mir.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024