AUR a avizat NEGATIV planul de acțiune pentru tineret în cadrul acțiunii externe a UE, întrucât conține referiri la egalitatea de gen și LGBTIQ

Comisia pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați, condusă de deputatul AUR Dan Tanasă, a dat aviz negativ Planului de acțiune pentru tineret în cadrul acțiunii externe a UE pentru perioada 2022-2027, întrucât documentul conține, între altele, referiri la “egalitatea de gen” și “LGBTIQ”, informează partidul AUR prin intermediul unui comunicat de presă.

„Am asistat la o premieră în Parlamentul României. Pentru prima dată, o comisie a forului legislativ a respins Comunicarea către Parlamentul European și Consiliu pe o temă anume. În cadrul dezbaterilor, am atras atenția asupra faptului că în textul comunicării se regăsește sintagma „egalitate de gen”, precum și sintagma „LGBTIQ”, în timp ce creștinii europeni nu sunt apărați. Propunerea mea de aviz negativ a fost aprobată cu majoritatea voturilor celor prezenți și doresc să le mulțumesc public colegilor mei pentru acest lucru. Iată că se poate și altfel, nu doar să aprobăm pe bandă rulantă ce ne trimit birocrații de la Bruxelles”, a declarat deputatul AUR Dan Tanasă.

Membrii Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați au dezbătut documentul sus-menţionat în şedinţa din 16 noiembrie 2022.

În urma dezbaterilor şi opiniilor exprimate, cei prezenţi la şedinţă au hotărât, cu majoritate de voturi, să întocmească un proiect de opinie negativ asupra Planului de acțiune pentru tineret în cadrul acțiunii externe a EU pentru perioada 2022-2027 –

Promovarea participării și a capacității semnificative a tinerilor în acțiunea externă a EU pentru dezvoltare durabilă, egalitate și pace [JOIN (2022) 53].

Proiectul de opinie negativ va fi transmis Comisiei pentru afaceri europene, potrivit art.176 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „AUR a avizat NEGATIV planul de acțiune pentru tineret în cadrul acțiunii externe a UE, întrucât conține referiri la egalitatea de gen și LGBTIQ”

Comentariile sunt închise.