Un nou incident legat de conflictul din Ucraina a agitat scena politică internațională, în contextul în care doi oameni au murit în Polonia după ce două rachete au lovit, marţi, satul Przewodow din Polonia, în apropierea frontierei cu Ucraina.
Primele informații transmise de agențiile de presă internaționale indicau că rachetele erau rusești, însă aceste date nu au fost confirmate ulterior. România și-a manifestat solidaritate cu Polonia. „We are NATO / Noi suntem NATO”, a transmis președintele Iohannis.
Anunțul inițal
Informația privind moartea celor doi polonezi a fost anunțată, marți seara, de agențiile de presă internaționale, preluate de presa din România.
Doi oameni au murit după ce două rachete au lovit marţi satul Przewodow din Polonia, în apropierea frontierei cu Ucraina, în timpul atacurilor ruseşti asupra oraşelor şi infrastructurii ucrainene, a semnalat presa locală preluată de Reuters, conform Agerpres.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a cerut întrunirea de urgenţă a comitetului guvernamental pentru securitatea şi apărarea naţională, a anunţat pe Twitter un purtător de cuvânt al cabinetului de la Varşovia. Un înalt oficial din domeniul informaţiilor din SUA a declarat pentru Associated Press că rachetele erau ruseşti.
Departamentul american al apărării a comunicat că deocamdată nu poate confirma ştirile despre incident. „Adunăm în continuare informaţii”, a declarat generalul de brigadă Patrick Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului.
Preşedintele Andrzej Duda: Nu sunt încă dovezi fără echivoc referitor la cine a lansat racheta
Imediat după acest incident, președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că ţara sa nu are încă dovezi fără echivoc privind autorul lansării rachetei care a ucis două persoane în sud-estul Poloniei, conform agenției AFP, citată de Agerpres.
„În acest moment nu avem nicio dovadă fără echivoc despre cine a lansat această rachetă. O anchetă este în desfăşurare”, a declarat reporterilor, la Varşovia, şeful statului polonez.
Preşedintele Zelenski: Rachetele ruseşti care au lovit Polonia reprezintă o escaladare semnificativă a conflictului
Pe de altă parte, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seară că rachete ruseşti au lovit Polonia, o ţară NATO, calificând acest incident drept `o escaladare semnificativă~ a conflictului, informează Reuters, citată de Agerpres.
„Rachete ruseşti au lovit Polonia”, a spus preşedintele Zelenski, conform unui text care însoţeşte intervenţia sa video obişnuită din fiecare seară, fără a furniza dovezi, notează sursa citată.
Președintele Joe Biden: Este puţin probabil ca racheta să fi fost lansată din Rusia
Preşedintele american Joe Biden a declarat, miercuri, că este puţin probabil ca racheta care a lovit Polonia să fi fost lansată din Rusia, spunând că Washingtonul şi aliaţii săi vor să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat înainte de a decide o reacţie, transmite AFP, citată de Agerpres.
„Este puţin probabil să fi fost trasă din Rusia”, a declarat reporterilor Joe Biden.
Biden a adăugat că există informaţii care contrazic presupunerile că racheta care a provocat o explozia soldată cu moartea a două persoane în satul Przewodow din estul Poloniei a fost trasă din Rusia.
„Există informaţii preliminare care contestă acest lucru. Nu vreau să spun asta până când nu investigăm complet, dar este puţin probabil, din linia traiectoriei, să fi fost trasă din Rusia, dar vom vedea”, a declarat preşedintele SUA, conform Reuters.
Președintele Iohannis: „We are NATO / Noi suntem NATO”
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis că România este deplin solidară cu Polonia, în contextul „ştirilor îngrijorătoare” legate de exploziile produse pe teritoriul acestei ţări, conform Agerpres.
„România este pe deplin solidară cu prietenul şi aliatul nostru Polonia, în urma veştilor îngrijorătoare legate de exploziile de pe teritoriul său. Suntem în contact cu partenerii şi aliaţii noştri. „We are NATO / Noi suntem NATO”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024