Basarabia/ Dorul de casă, reprezentat într-o pictură murală de peste 1000 metri pătrați, la Cahul

În Basarabia, la intrarea în Cahul, a fost realizată o pictură murală de peste 1.000 de metri pătrați, având ca temă dorul de casă, anunță ziuadeazi.md.

După cinci luni de muncă, pe un perete de peste 1000 de metri pătrați au fost reprezentate mai multe elemente tematice care te duc cu gândul la casă, la bunicii din sat, la Cahul. Pictorul Luca Alexei a încercat să redea în pictură dorul de casă și emoțiile copilăriei.

„În această pictură am vrut să arăt oamenii simpli de la țară care au o menire oarecare, este legat și de trecut. Sunt mai multe secvențe de pictură care leagă toate secvențele, un prosop. Pictura este oarecum simbolistică. Este o rădăcină oarecare, să ne întoarcem la baștină. Dor de emoțiile pe care le-am avut în copilărie, când ne aducem aminte de copilărie sunt momente frumoase pentru toți. Fiecare are copilul lui în el care îl duce în copilărie,” a spus Luca Alexei.

Sursa foto: Luca Alexei/ Facebook

Potrivit lui Luca Alexe, pentru această pictură au fost cheltuiți peste 500 litri de vopsea, transformând astfel intrarea în municipiul Cahul într-o adevărată galerie de artă. La realizarea acestei picturi murale au contribuit circa 127 de persoane.

Sursa foto: Luca Alexei/ Facebook
Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost