Fermierii protestează, luni, în municipiul Satu Mare, nemulţumiţi de modul în care se acordă subvenţiile, de creşterea preţurilor şi de faptul că pe rafturile magazinelor sunt produse neconforme, anunță Agerpres.
Protestatarii s-au adunat cu zeci de utilaje în curtea unei cooperative, urmând să se deplaseze în coloană pe centura municipiului Satu Mare şi să se oprească în parcarea unui centru comercial internaţional.
Principalul organizator, Daniel Drei, preşedintele unei asociaţii de creştere a vacilor, a declarat că, fără sprijinul statului, jumătate din ferme se vor închide.
„Nu am crezut că vom reuşi să ne strângem în număr atât de mare, dar văd că motivele acestui protest au fost destul de clare şi v-au motivat să ieşim în stradă împreună. Acesta este un protest de avertisment. Principalul obiectiv al nostru este ca să golim rafturile de produsele care sunt neconforme, în principal produsele din uleiuri vegetale hidrogenate. Printre altele, majoritatea suntem din zootehnie, dacă România vrea să rămână fără zootehnie aşa trebuie să continue mai departe. Noi, fără sprijinul statului, în jumătate de an închidem minimum 50% din ferme. Ne-au promis 73 de euro pe cap de vacă, văd că o lălăie de la o săptămână la alta, nu se mai povesteşte nimic. Săptămâna trecută, vineri, trebuia să avem din nou întâlnire la minister, nu ne-au mai invitat, nu se mai zice nimic de această subvenţie. La secetă noi care suntem în zootehnie am fost excluşi, pe partea de păşune şi fâneaţă”, a spus Daniel Frei.
El a explicat că banii pe care ar urma să îi primească de la guvern vor ajunge nici pentru hrana animalelor.
„Ok, o să ne dea acei 1.000 – 1.500 de lei promişi. Cu aceştia noi o să ne plătim facturile, dar mai departe ce dăm de mâncare la vacă, din ce hrănim? Avem ceva bani puşi deoparte, dar ăştia nu sunt suficienţi. Acum dacă mergem să cumpărăm fân sau orice tip de furaj pentru animale sunt nişte preţuri foarte mari. Săptămâna trecută am cumpărat balotul de fân de slabă calitate cu 250 de lei. Asta înseamnă că mie îmi ajunge doar pentru tineret şi vacile gestante undeva la 5-6 pe zi, înseamnă undeva la 1.500 de lei pe zi numai pe partea asta. La vaca de lapte încă nu i-am dat de mâncare. În condiţiile astea noi putem pune lacătul în vreme ce ei pe rafturi vând tot felul de mizerii”, a mai spus Daniel Frei.
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024