Uniunea Europeană a implementat prima ideologiile de extremă stângă Green Deal și Fit for 55, deși Europa poluează cel mai puțin, iar cetățenii europeni sunt cei mai preocupați de natură. O castă de eurocrați- pe care nu i-a ales nimeni- a îmbrățișat ținte de mediu ambițioase și utopice și au impus țărilor membre ale UE măsuri care s-au dovedit devastatoare pentru economiile naționale.
Ne-am obișnuit să credem că România, fiind în plutonul întârziat al țărilor care au trecut prin comunism, este nedreptățită în fața altora, mai bogate. Dar una dintre țările care suferă la fel de mult de pe urma politicilor dictate de la Buxelles este – cine ar fi crezut – Finlanda. Guvernele de stânga care au condus cea mai fericită țară din lume în ultimele două decenii au aplicat, fără discernământ, tot ce a dictat cancelaria europeană. Perussuomalaiset („Adevărații finlandezi”) este singurul partid care s-a opus constant acestor dictate, care au lovit în suveranitatea țării și în siguranța cetățenilor ei.
Riikka Purra, liderul „Adevăraților finlandezi”, a criticat pe pagina sa de socializare politicile climatice și de mediu, pe care le-a numit „nebunia verde”:
„Nu e de mirare că UE se ocupă de pădurile noastre, deși nu-i aparțin. UE invadează constant domenii care nu-i aparțin. Acest lucru se întâmplă din ce în ce mai des în politica climatică și de mediu. (…)
Perussuomalaiset este singurul partid din Finlanda care pune la îndoială această nebunie verde care a orbit celelalte partide. Aroganța verde ne ia banii, industria, deciziile, pădurile, locurile de muncă, ne ia bunăstarea. Guvernul va răspunde miercuri la întrebarile opoziției pe această temă. Dacă rezistați până atunci”, a scris Riikka Purra pe pagina sa.
Partidul conservator condus de Riikka Purra-„Adevărații finlandezi”- a obținut un succes răsunător la alegerile parlamentare din 2011, crescând de la 5 la 39 de locuri în parlament. Sondajele arată că la alegerile din primăvara anului 2023, „Adevărații finlandezi” au șanse reale să obțină un scor care să le permită participarea la guvernare.
MARIUS HERGHELEGIU
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024