Sfinții României. La Sfântul Munte Athos a avut loc deshumarea osemintelor Părintelui Dionisie de la Colciu, propus spre canonizare (FOTO)

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a participat joi, ca delegat al Părintelui Patriarh Daniel, la deshumarea osemintelor Părintelui Dionisie Ignat, care odihnea de 18 ani în apropierea Chiliei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Colciu, în Sfântul Munte Athos, anunță Basilica.ro.

Monahii Mănăstirii Vatopedu, pe teritoriul căreia să află chilia unde a trăit Părintele Dionisie Ignat, au dezgropat osemintele în cadrul unei rânduieli speciale, a transmis Episcopul-vicar al Arhiepiscopei Bucureștilor.

O slujbă scrisă special pentru această ocazie a fost oficiată îndată după slujba Vecerniei, la Chilia „Sf. Gheorghe”, în prezența monahilor din Sfântul Munte și a pelerinilor din țară.

Sursa foto:Trinitas TV / Răzvan Clipici

Slujba pentru deshumarea Părintelui Dionisie Ignat a mai cuprins ectenii pentru adormiți, Fercirile, versete din psalmi, dar și rugăciuni special precum cea către Mântuitorul: „Dă-i lui, în schimbul ostenelilor păstorești, plată binecredincioasă. Adu-l pe el purtând lumină îngerească în a ta cămară de nuntă. Dă-i lui a fi precum îngerii, ca fără de rușinare să stea la scaunul Tău cel neapropiat”.

Mănăstirea Vatopedu a mai avut însă astfel de părinți, pe care i-a propus spre canonizare în ultima perioadă, dar nu au existat multe prilejuri în care s-au oficiat rânduieli similare, de deshumare, a mai precizat părintele episcop-vicar.

„Așadar, credincioșii și mulțimile monahilor din Muntele Athos, ierarhii, preoții, monahii și credincioșii din România care au auzit de lucrarea lui duhovnicească își îndreaptă gândul către Dumnezeu cel minunat întru sfinții lui și cinstesc viața și lucrarea Părintelui Dionisie Ignat, împlinind cuvântul Sf. Ap. Pavel de a ne aduce aminte de cei care au împlinit cuvintele Evangheliei, având datoria de a privi la felul cum și-au încheiat viața, pentru a le urma credința”, a încheiat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Sursa foto: Trinitas TV / Răzvan Clipici

În luna mai s-au împlinit 18 ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Dionisie Ignat, botoșănean de origine. El a fost contemporan cu Sfântul Ioan Iacob și cu Părinții Paisie Olaru și Cleopa Ilie.

La cea mai recentă ședință de lucru a Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, Patriarhul României a anunțat că va propune Patriarhiei Ecumenice canonizarea părinților Dionisie Ignat și Petroniu Tănase.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost