Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili, unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului European, a fost arestată vineri seara la Bruxelles în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupţie, relatează Agenția AFP, citată de Agerpres.
În centrul anchetei, condusă de un judecător de instrucţie de la Bruxelles: acţiunile unei „ţări din Golf” suspectate că „ar influenţa deciziile economice şi politice ale Parlamentului European prin plata unor sume de bani substanţiale sau oferirea de cadouri semnificative”, a subliniat parchetul federal.
În ceea ce priveşte beneficiarii, aceştia sunt personalităţi care au „o poziţie politică şi/sau strategică semnificativă” în cadrul Parlamentului European.
La Atena, Partidul socialist grec (Pasok-Kinal) al cărui membru este Eva Kaili a anunţat seara că aceasta a fost demisă.
Senatorul Claudiu Târziu (AUR) a transmis, sâmbătă, pe Facebook, că areastarea viecepreședintei PE resprezintă un semnal pentru primenirea acestui Babilon modern care este Bruxelles-ul.
„Socialiștii corupți din Parlamentul European vor da socoteală în fața legii!
Arestarea vicepreședintei PE, Eva Kaili, membră a partidului social-democrat din Grecia, a partenerului său de viață, fost asistent parlamentar, și a unui fost eurodeputat italian de stânga, arată amploarea corupției în rîndul socialiștilor și al complicilor acestora.
Înainte să fie europarlamentar, doamna Kaili dădea lecții privind așa-zisa egalitate de gen inventată de neormarxiști, în calitate de șefă a unui organism subordonat Ministerului de Interne elen.
Acțiunea de ieri ar trebui să fie un semnal pentru primenirea acestui Babilon modern care este Bruxelles-ul”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, senatorul Claudiu Târziu.
- Europarlamentarul Claudiu Târziu: NU marșați la tentativele de manipulare și de dezbinare! Arma noastră este votul - 24 noiembrie 2024
- Patriarhul României a votat la alegerile prezidenţiale - 24 noiembrie 2024
- Prezidențiale 2024/ Secțiile de votare s-au deschis la ora 07.00. Românii își aleg noul președinte - 24 noiembrie 2024
Conducera UE colcaie de infractori precum Eva Kaili si Ursula von der Leyen.