Taxa pe bătut câmpii. Ministrul Virgil Popescu CONFIRMĂ că România a transpus legislația UE care impune „taxa pe soare”, dar spune că NU susține această taxă. Claudiu Târziu: Impostura acestui guvern nu are margini!

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, luni, că ordonanța de urgență privind „taxa pe soare” reprezintă transpunerea unei directive UE, dar că Ministerul Energiei nu susține o asemenea taxă.

Ministrul Popescu a spus luni că informația vehiculată în spațiul public privind „taxa pe soare” este fake news.

„Nu se introduce nicio taxă, prosumatorii nu vor plăti absolut nicio taxă pentru energia consumată şi produsă”, a subliniat ministrul, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, tot ministrul Popescu a confirmat că ordonanța de urgență la care se face referire reprezintă implementarea unei directive care menţionează această posibilitate, de introducere a unei astfel de taxe, dar că Ministerul Energiei nu va susţine niciodată introducerea unei astfel de taxe.

„În anumite condiţii, există posibilitatea ca atunci când numărul consumatorilor este foarte mare şi ajunge la 8% din capacitatea SEN (sistemului energetic naţional – n.r.) în baza unor studii pe care le va face la acea dată autoritatea de reglementare, lucru foarte puţin probabil, din 2026, atunci Guvernul poate introduce o taxă. Este foarte clar: poate introduce, deci nu o taxă de mâine, poimâine, de anul viitor, peste doi ani sau peste trei ani. Ministerul Energiei nu va susţine niciodată înfiinţarea unei astfel taxe”, susține ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Claudiu Târziu (AUR): „Taxa pe soare. Se pregătește taxa pe vânt”

Senatorul Claudiu Târziu (AUR) a criticat în termeni duri această ordonanță de urgență privind „taxa pe soare”.

„Cea mai nouă taxă impusă românilor dă încă o dată măsura ticăloșiei acestui guvern.

Este vorba despre taxarea energiei regenerabile produse de către panourile fotovoltaice, montate de români pentru propriul lor consum.

Pe de o parte, slugile globaliste se întrec în a slăvi „beneficiile” energiei așa-zis verzi, iar pe de altă parte, nu ratează momentul potrivit pentru a-i supune pe români la plata încă unui impozit. Și asta printr-o OUG adoptată chiar înainte de 1 Decembrie! Într-o zi când atenția publică scade, pentru a nu exista proteste.

Impostura acestui guvern nu are margini!”, a transmis, pe Facebook, senatorul Claudiu Târziu (AUR).

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Taxa pe bătut câmpii. Ministrul Virgil Popescu CONFIRMĂ că România a transpus legislația UE care impune „taxa pe soare”, dar spune că NU susține această taxă. Claudiu Târziu: Impostura acestui guvern nu are margini!”

Comentariile sunt închise.