Cînd am luptat pentru libertatea românilor și sănătatea publică, în 2020 – 2021, aveam dreptate. Ni se dă abia acum, cînd avertismentele noastre cele mai negre se confirmă cu asupra de măsură.
Cînd spuneam că guvernul condus de Florin Cîțu este un monument de impostură și inconștiență și că duce țara în prăpastie, aveam dreptate. Ni s-a dat abia după ce am forțat debarcarea lui.
Cînd ne-am opus falsei liberalizări a pieței de energie, pentru a-i proteja pe români de prețuri speculative uriașe, aveam dreptate. Ni se dă abia acum.
Cînd am început campania ”Jos Iohannis”, aveam dreptate. Două milioane de români ne-au dat dreptate și au semnat pentru demiterea președintelui statului. Dar factorii politici care ar putea declanșa referendumul pentru demitere încă îl protejează.
Cînd ne-am opus legii offshore, prin care rezervele de gaz din Marea Neagră sînt date străinilor pe nimic, aveam dreptate. Cînd ni se va da dreptate?
Cînd am apărat Justiția de ingerințele în actul de justiție ale serviciilor secrete și politicului și, de asemenea, pentru supremația Constituției României asupra legislației europene, aveam dreptate. Cînd ni se va da?
Cînd cerem ca resursele naturale ale românilor – petrol, gaze, aur, metale rare, sare, păduri, teren arabil, ape etc – să fie folosite în beneficiul românilor, avem dreptate. Cînd ni se va da dreptate, după ce le va fi înstrăinat guvernul pe toate?
Cînd reclamăm că drepturile și libertățile românilor din comunitățile istorice din jurul României (Ucraina, Serbia, Bulgaria, Grecia) nu sînt respectate, iar aceștia sînt supuși unor procese agresive de asimilare, avem dreptate. Cînd ni se va da dreptate și guvernul va mișca un deget în apărarea lor?
Cînd susținem campania de acordare a statutului legal de minoritate națională celor peste un milion de români din Italia, pentru ca ei să-și poată păstra identitatea, indiferent că vor să rămînă acolo sau să revină cîndva în România, avem dreptate.
Pentru că românii din Italia sînt bine integrați în Peninsulă, aduc plus valoare statului gazdă și merită să fie tratați la fel cum sînt tratați italienii din România – care au finanțare pentru programe cultural-identitare, școli în limba maternă, presă în limba lor, reprezentare politică la nivel parlamentar. Cînd va face și guvernul român ceea ce este în dreptul lui în acest scop?
Cînd arătăm că guvernul condus de Nicolae Ciucă este unul al sărăciei și trădării naționale și trebuie înlăturat imediat și organizate alegeri anticipate, avem dreptate. Cînd ni se va da dreptate?
Dreptatea noastră, a AUR, nu e dreptate pentru un grup politic, ci este dreptate pentru români și pentru România!
- Libertate, unitate, credibilitate* - 9 august 2024
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024